Mărturisire de credinţă pe străzile Bucureştiului
18.03.2008, Bucureşti (Catholica) - „Fraţilor preaiubiţi, asemenea mulţimilor care l-au aclamat pe Isus, să pornim şi noi în pace!” Cu aceste cuvinte din liturgia zilei, rostite de Înalt Preasfinţitul Ioan Robu, Arhiepiscop romano-catolic de Bucureşti, a început în ziua de duminică, 16 martie 2008, Duminica Floriilor, Procesiunea Solemnă cu ocazia acestei zile şi a Zilei Mondiale a Tineretului. Procesiunea a urmat traseul deja binecunoscut: s-a plecat de la Biserica „Sacre Coeur” spre Catedrala „Sf. Iosif” pe traseul B-dul Aviatorilor, Piaţa Victoriei, Calea Victoriei şi str. G-ral Berthelot, aflăm din ştirea publicată pe Arcb.ro.
Procesiunea din acest an a adunat peste 2000 de credincioşi, alături de IPS Ioan Robu, de Nunţiul Apostolic Excelenţa sa Francisco-Javier Lozano, de PS Cornel Damian, şi de preoţii din Bucureşti. Fiind şi Ziua Mondială a Tineretului, la această manifestare publică a credinţei au participat şi mulţi tineri, ducând crucea. Procesiunea s-a încheiat cu celebrarea Sfintei Liturghii, în cadrul căreia s-a citit de către tineri, pe roluri, Patima Domnului nostru Isus Cristos după sfântul evanghelist Matei. După citirea Patimii, IPS Ioan Robu a rostit câteva cuvinte de învăţătură în care a dorit să sublinieze misiunea tinerilor în ziua de astăzi. El şi-a exprimat bucuria de a fi în mijlocul numeroşilor tineri prezenţi la celebrare, tineri care au ţinut crucea, instrumentul mântuirii noastre, şi a spus că trăieşte cu speranţa că tinerii de astăzi vor mărturisi în continuare credinţa lor în Mântuitorul şi în crucea sa: „Tinerii sunt aceia care vor duce mai departe crucea credinţei noastre, ei sunt viitorul Bisericii noastre”.
La sfârşitul cuvântării IPS Ioan Robu, o tânără a citit câteva fragmente extrase din Mesajul Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea adresat tinerilor din lumea întreagă cu ocazia acestei Zile Mondiale a Tineretului. „Când va veni Duhul Sfânt asupra voastră, voi veţi primi o putere şi îmi veţi fi martori” (Fapte 1,8). Acesta este motto-ul de la care Sfântul Părinte a plecat în mesajul său. Sfântul Părinte îndeamnă pe tineri la rugăciune şi la formarea lor spirituală, o formare activă în care ei sunt principalii protagonişti. Papa îşi încheie mesajul său amintind tinerilor că Biserica are nevoie de ei şi că păstorii ei se roagă ca tinerii să îl iubească din ce în ce mai mult pe Isus şi să facă astfel încât El să fie iubit de toţi: „Amintiţi-vă: Biserica are încredere în voi! Noi, păstorii, îndeosebi, ne rugăm să-l iubiţi şi să faceţi să fie iubit tot mai mult Isus şi să-l urmaţi cu fidelitate. Cu aceste sentimente vă binecuvântez pe toţi cu mare afecţiune”.
Spre sfârşitul sfintei Liturghii, ÎPS Ioan Robu a dorit să îl prezinte din nou pe noul Nunţiu Apostolic în România şi Republica Moldova, urându-i din nou bună şedere plină de haruri şi împliniri. Nunţiul Apostolic, în cuvintele pe care le-a adresat celor de faţă, şi-a arătat plăcuta şi profunda surprindere că această manifestare publică a credinţei s-a bucurat de o participare atât de numeroasă şi a spus că deşi catolicii din România sunt o minoritate din punct de vedere numeric, dau dovadă de o profundă credinţă, credinţă la care oraşul Bucureşti a fost martor.
Marturisirile de credinta sunt extraordinare, un lucru foarte frumos. Problema e la sfanta Liturghie care si la noi in biserica in unele momente imbraca forma unei piese de teatru la care te uiti dar nu participi. Personal imi e dor de acele momente in care toti credinciosii prezenti participa la sfanta Liturghie.
Asa sa ne ajute Dumnezeu!