„Puternici fără violenţă” – Seminar împotriva violenţei juvenile
20.03.2008, Sibiu (Catholica) - În zilele de 18-19 martie a.c., a avut loc la Sibiu Seminarul Internaţional „Puternici fără violenţă”, aflăm de pe BRU.ro. Manifestarea a fost găzduită de Academia Evanghelică Transilvania din Sibiu, având ca parteneri Organizaţia Fokolar – Bewegung şi Asociaţia „Stark ohne Gewalt” din Germania, în colaborare cu Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu. Seminarul a fost cofinanţat prin programul Daphne al Uniunii Europene.
Violenţa între tineri este tot mai prezentă în şcolile româneşti, devenind o problemă a întregii societăţi, constituind o provocare care nu poate fi ignorată. De aceea, reprezentanţi ai cadrelor didactice, Poliţiei, Instituţiilor de protecţie a copilului şi Bisericilor, s-au reunit împreună pentru a dezbate şi a găsi soluţii pentru această problemă. La acest Seminar, au susţinut referate şi au avut intervenţii mai mulţi reprezentanţi ai instituţiilor amintite: pr. Jurgen Henkel, directorul Academiei Evangelice Transilvania; Mathias Kaps, coordonatorul Proiectului European pentru toleranţa între tineri; Florin Soare, inspector şcolar; Cristian Stanciu, inspector, compartimentul de analiză şi prevenire a criminalitatii, MIRA; Daniela Pausa, de la Direcţia Pentru Protecţia Drepturilor Copilului; pr. Vasiloni Trandafir Florin, Episcopia Greco-Catolică de Lugoj.
S-au prezentat elementele legislative ale violenţei juvenile, dezbătându-se şi multiplele implicaţii sociale ale acestei problematici. Concluzia a fost că reprezentanţii instituţiilor abilitate pentru a putea contracara mai eficient acest flagel, trebuie să lucreze în colaborare cu Bisericile şi cu familiile tinerilor care provoacă sau sunt afectaţi de violenţă.