Prieteni cu Dumnezeu: cum răspundem prieteniei?
21.03.2008, Roma (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea a prezidat în această seară Calea Crucii la Coloseumul din Roma. Zeci de mii de credincioşi au înfruntat ploaia şi frigul pentru a medita împreună la jertfa lui Cristos. Reflecţiile pentru celebrare au fost scrise anul acesta de către Cardinalul Joseph Zen, Episcop de Hong Kong. „Este posibil să rămânem indiferenţi în faţa morţii Domnului, a Fiului lui Dumnezeu?”, a întrebat Sfântul Părinte. „Pentru noi, pentru mântuirea noastră, El s-a făcut om, pentru ca să poată să sufere şi să moară. Să ne oprim să contemplăm Crucea Sa. Crucea, izvor de viaţă şi şcoală de dreptate şi pace, este patrimoniul universal de iertare şi îndurare. Este dovada permanentă a iubirii infinite care l-a făcut pe Dumnezeu să devină om, vulnerabil asemenea nouă, până la moartea pe cruce.”
Revenind apoi la o temă pe care a abordat-o frecvent, Papa Benedict al XVI-lea i-a îndemnat pe credincioşi să devină prieteni ai lui Cristos. „Prin dureroasa cale a crucii, oameni din toate vremurile, reconciliaţi şi răscumpăraţi de sângele lui Cristos, au devenit prieteni ai lui Dumnezeu, fii ai Tatălui ceresc”, a spus el. „`Prietene`, îi spune Isus şi lui Iuda când îl invită pentru ultima oară la convertire. `Prietene`, ne spune şi fiecăruia dintre noi, deoarece El este prietenul autentic al tuturor. Din păcate nu reuşim întotdeauna să percepem profunzimea acestei iubiri infinite a lui Dumnezeu pentru noi. Pentru El nu există distincţie de rasă sau cultură. Isus Cristos a murit pentru a elibera omenirea de ignoranţa ei faţă de Dumnezeu, de cercul de ură şi violenţă, de sclavia păcatului. Crucea ne face fraţi şi surori.”
Papa a cerut apoi credincioşilor să îşi examineze răspunsul pe care îl dau acestei prietenii. „Să ne întrebăm în acest moment ce am făcut cu acest dar, ce am făcut cu revelaţia feţei lui Dumnezeu în Cristos, cu revelaţia iubirii lui Dumnezeu care învinge ura. Mulţi, în vremea noastră de asemenea, nu îl cunosc pe Dumnezeu şi nu pot să îl întâlnească pe Cristos răstignit. Mulţi sunt în căutarea unei iubiri sau a libertăţii care îl exclude pe Dumnezeu. Mulţi cred că nu au nevoie de Dumnezeu. În această noapte să lăsăm jertfa Sa de pe Cruce să ne interogheze. Să îi permitem să ne provoace incertitudinile umane. Să ne deschidem inimile. Isus este adevărul care ne face liberi să iubim. Să nu ne fie frică: prin moarte, Domnul a distrus păcatul şi i-a salvat pe păcătoşi, adică pe noi toţi.”
„Acesta este adevărul Vinerii Mari: pe Cruce, Răscumpărătorul ne-a făcut fii adoptivi ai lui Dumnezeu, pe care El i-a creat după chipul şi asemănarea sa. Să rămânem deci în adoraţie în faţa Crucii. Cristos, dă-ne pacea pe care o căutăm, fericirea pe care o dorim, iubirea care să umple inimile noastre însetate după infinit. Aceasta este rugăciunea noastră în această noapte, Isuse, Fiul lui Dumnezeu, care ai murit pe Cruce şi ai înviat a trei azi.”