Întâlnirea persoanelor consacrate din Dieceza de Iaşi
07.04.2008, Roman (Catholica) - Duminică, 6 aprilie 2008, Institutul Teologic Romano Catolic Franciscan din Roman a fost gazda întâlnirii persoanelor consacrate din Dieceza de Iaşi, informează OFMConv. Momentul de rugăciune, de la ora 9.30, a introdus persoanele consacrate, prezente în număr mare (aproximativ 250-270), în atmosfera specifică acestei zile, predispunându-le totodată pentru ascultarea conferinţei PS Florentin Crihălmeanu, Episcop Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, ce a avut drept temă Enciclica Papei Benedict al XVI-lea, Spe Salvi.
Prin prezentarea Powerpoint, PS Florentin a căutat să evidenţieze cu precădere trei aspecte: Viaţa spirituală personală – memorie; Viaţa consacrată comunitară – identitate; Apostolatul persoanelor consacrate – misiune. Tot Episcopul greco-catolic a fost cel care a ţinut şi un cuvânt de învăţătură la celebrarea euharistică din capela Institutului Franciscan. În cursul după-amiezii, după un scurt moment de fraternitate animat de fraţii franciscani, în Aula magna a Institutului au continuat discuţiile cu privire la Enciclică şi conferinţă, având loc şi prezentarea unui material de către Părinţii Verbiţi tot despre enciclica Spe Salvi. Întâlnirea diecezană a persoanelor consacrate s-a încheiat cu un moment de rugăciune, în capelă, urmat de binecuvântarea PS Aurel Percă, Episcop auxiliar al Diecezei de Iaşi, în jurul orei 16.20.