Papa despre Cardinalul Lopez Trujillo adormit în Domnul
21.04.2008, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea a transmis condoleanţe pentru moartea Cardinalului Alfonso Lopez Trujillo, numindu-l „păstor neobosit”. Prelatul columbian, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Familie, a murit în urma unor complicaţii cardiace sâmbătă, la clinica „Pius al XI-lea” din Roma. Avea 72 de ani. Acum Colegiul Cardinalilor are 195 de membri, dintre care 118 au vârsta sub 80 de ani, deci pot participa la un eventual Conclav.
Mesajul papal a fost adresat fratelui Cardinalului. În text se spune: „În aceste momente dificile sunt alături de Dvs şi îi cer lui Dumnezeu, prin mijlocirea Fecioarei Maria de la Chiquinquira, să îi dea odihnă veşnică acestui păstor neobosit, care s-a dedicat cu generozitate slujirii Bisericii şi Evangheliei vieţii. Slujirea sa îndelungă, ca preot şi Episcop auxiliar de Bogota, ca Arhiepiscop de Medellin, ca secretar şi preşedinte al Consiliului Episcopilor din America Latină, ca preşedinte al Conferinţei Episcopale Columbiene, şi în fine ca preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Familie, este o mărturie clară a iubirii sale profunde pentru Biserică şi a dedicării sale pentru cauza nobilă a promovării căsătoriei şi familiei creştine.”
Cardinalul Lopez Trujillo a fost numit preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Familie în 1990. A fost un cunoscut apărător al învăţăturii Bisericii pe probleme privind viaţa, contracepţia, căsătoria şi responsabilitatea politicienilor de a apăra demnitatea umană. A fost de asemenea responsabil cu organizarea primelor cinci Întâlniri Mondiale ale Familiilor. Cardinalul Angelo Sodano, decanul Colegiului Cardinalilor, va celebra o Liturghie pentru prelatul decedat, miercuri, în Bazilica San Pietro, alături de alţi membri ai Colegiului Cardinalilor. Papa Benedict al XVI-lea va prezida liturgia funerară, va rosti predica şi va administra riturile „Ultima Commendatio” şi „Valedictio”.
Trecerea la Domnul a fratelui nostru – Cardinalul Lopez Trujillo a lasat un imens gol atat in sufletele nostre cat si in lumea actuala, in care familia este intr-un continuu atac chiar din partea autoritatilor statale. Ar mai fi avut inca multe proiecte de infaptuit aici pentru promovarea familiei insa voia Domnului a fost sa-i daruiasca acestui mare OM eternitatea si astfel posibilitatea de a sluji de dincolo de timpul si spatiu fizic.
DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA IN PACE!!!