SSPX consideră că nu a venit timpul unei înţelegeri cu Roma
26.04.2008, Paris (Catholica) - Bernard Fellay, liderul Societăţii Sf. Pius al X-lea, a respins ideea încheierii unui acord cu Roma. Într-o scrisoare adresată credincioşilor SSPX, el afirmă că în timp ce motu proprio despre extinderea folosii vechiului Misal reprezintă „un semn de bună intenţie faţă de noi”, ideea că „nu a mai rămas altceva de făcut Societăţii decât să semneze o înţelegere cu Roma” este o iluzie care i-a amăgit pe unii. „În fapt nimic nu s-a schimbat cu adevărat, decât deschiderea realizată de motu proprio”.
Fellay s-a legat apoi de termenii „eretic” şi „schismatic”. Aceste cuvinte „erau folosite (înainte de Conciliul Vatican II) pentru a descrie religiile apropiate de Biserica Catolică”, dar acum „au dispărut, fiind folosite ocazional, în special cuvântul `eretic`, pentru a ne eticheta pe noi”. A continuat: „La fel stau lucrurile cu termenul `excomunicare`.” Cât despre ecumenism, Fellay îl percepe astfel: „contrar la ceea ce se obişnuia să se creadă, nu mai înseamnă întoarcerea la unitatea catolică ci mai degrabă stabilirea unei noi unităţi, ce nu mai cere convertirea.”
„Motu proprio care a dat speranţe de schimbare în bine în sfera liturgică nu este însoţit de măsuri logice conexe în alte sfere ale vieţii Bisericii. […] Trebuie să concluzionăm deci că nimic nu s-a schimbat în intenţiile Romei de a urma cursul conciliar în ciuda celor 40 de ani de criză, în ciuda mănăstirilor vacante, parohiilor abandonate şi bisericilor goale”, a acuzat Fellay, adăugând că „Universităţile catolice persistă în divagaţii, iar învăţătura catehismului este nesigură, în timp ce şcolile catolice nu mai sunt specific catolice: au devenit o specie pe cale de dispariţie”.
Fellay susţine că SSPX „se bucură cu siguranţă de intenţia Papei de reintroducere a străvechiului şi venerabilului rit al Sfintei Jertfe a Liturghiei, dar observă şi opoziţia – uneori foarte tenace – a unor Conferinţe Episcopale. Fără să renunţăm la speranţă în opinia noastră vremea pentru o înţelegere nu a sosit încă.”