Sfântul Părinte transmite un mesaj victimelor ciclonului
07.05.2008, Vatican (Catholica) - Cardinalul secretar de stat Tarcisio Bertone a trimis o telegramă, în numele Papei Benedict al XVI-lea, Arhiepiscopului Paul Zinghtung Grawng de Mandalay, preşedintele Conferinţei Episcopilor Catolici din Myanmar. Sfântul Părinte asigură poporul din această ţară de rugăciunile sale în urma trecerii cumplitului ciclon Nargis.
„Profund întristat de vestea consecinţelor grave ale recentului ciclon, Sfântul Părinte îşi exprimă solidaritatea sa. Rugându-se pentru victime şi pentru familiile lor, el invocă pacea lui Dumnezeu asupra celor morţi şi tăria şi mângâierea divină asupra celor rămaşi fără case şi asupra tuturor celor ce suferă. Încrezător în faptul că întreaga comunitate internaţională va răspunde cu generozitate nevoilor ţării Dvs, Sanctitatea Sa vă cere să transmiteţi susţinerea şi grija sa autorităţilor civile şi tuturor locuitorilor din Myanmar.”
Conform unui post de radio guvernamental din Myanmar, numărul morţilor a depăşit 22.000, alte 41.000 de persoane fiind date dispărute după ce ciclonul Nargis a lovit Asia de sud-est cu viteza vântului depăşind 190 de kilometri la oră vineri noaptea. Ţara a cerut ajutor, dar grupurile ONU nu au reuşit încă să obţină vizele necesare pentru a intra în ţară. Preşedintele american Bush a declarat de asemenea că armata navală a SUA este gata să ajute guvernul din Myanmar, dacă se va permite intrarea în ţară.
