Filarmonica chineză a interpretat Mozart pentru Papa
08.05.2008, Vatican (Catholica) - În ziua de miercuri, 7 mai 2008, Papa a participat la un concert în cinstea lui, în care Orchestra Filarmonică din China şi Corul Operei din Shanghai au interpretat Recviemul de Mozart. „O altă interpretare muzicală de înaltă calitate ne reuneşte din nou în Aula de audienţe Paul al VI-lea. Pentru mine şi pentru noi toţi cei care ne aflăm aici, are o valoare şi o semnificaţie deosebită”, a spus Sfântul Părinte. „Ne pune în legătură, oarecum, cu realitatea vie a lumii din China”. „Mulţumesc corului şi orchestrei pentru acest generos omagiu şi felicit organizatorii şi artiştii pentru interpretarea lor măiastră, rafinată şi elegantă a unei lucrări muzicale ce face parte din moştenirea artistică a întregii omeniri”.
„Într-un grup cu artişti atât de talentaţi, vedem reprezentată marea tradiţie culturală şi muzicală a Chinei, şi această interpretare ne ajută să înţelegem mai bine istoria poporului chinez, valorile lui şi aspiraţiile lui nobile… Muzica, şi arta în general, poate sluji ca un instrument privilegiat pentru întâlnirea şi cunoaşterea şi stima reciprocă între diferite populaţii şi culturi”. Papa s-a concentrat asupra „interesului arătat de orchestra şi de corul vostru pentru muzica religioasă europeană. Acest lucru arată că este posibil, în diferite contexte culturale, a ne bucura şi a aprecia manifestările sublime ale spiritului cum este Recviemul lui Mozart pe care tocmai l-am ascultat, tocmai pentru că muzica exprimă sentimente umane universale, incluzând sentimentul religios, care transcende graniţele fiecărei culturi individuale”.
„Salutându-vă în această seară, iubiţi artişti chinezi, Papa doreşte să ajungă la întregul vostru popor, cu un gând special pentru aceia dintre concetăţenii voştri care împărtăşesc credinţa în Isus şi sunt uniţi printr-o legătură spirituală particulară cu Succesorul lui Petru”. Sfântul Părinte a încheiat: „Mulţumindu-vă încă o dată pentru acest binevenit omagiu, transmit salutările mele, prin voi, întregului popor chinez, care se pregăteşte pentru Jocurile Olimpice, un eveniment de mare importanţă pentru întreaga familie umană”. Papa a mai spus în limba chineză: „Vă mulţumesc tuturor şi vă adresez cele mai bune urări”.

Pe aceeaşi temă este şi videoştirea