Întâlnirea operatorilor şi simpatizanţilor mass-media din Dieceza de Iaşi
08.05.2008, Iaşi (Catholica) - Operatorii şi simpatizanţii mass-media din Dieceza de Iaşi au participat, miercuri, 7 mai 2008, în sala de conferinţe de la subsolul noii Catedrale romano-catolice din Iaşi, la întâlnirea organizată de Oficiul pentru Comunicaţii Sociale al Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi pentru a marca a XLII-a Zi Mondială a Comunicaţiilor Sociale, care a fost celebrată în Biserica Catolică în ziua de 4 mai. Invitat special a fost PS Petru Gherghel. Au participat peste 60 de persoane, printre care 18 preoţi, persoane consacrate şi numeroşi laici, informează www.ercis.ro.
Întâlnirea a pornit de la tema Zilei Comunicaţiilor Sociale „A căuta adevărul pentru a-l împărtăşi”, şi s-a desfăşurat sub motoul: „Veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi” (Ioan 8,32). PS Petru Gherghel a deschis întâlnirea salutându-i pe toţi cei prezenţi. Cuvântului de salut al PS Petru i-au urmat intervenţiile pr. Cornel Cadar, responsabil al Oficiului pentru Comunicaţii Sociale, care a avut două prezentări în programul Powerpoint. Prima prezentare a urmărit tehnicile de scriere şi de realizare a unei reviste – elementele de bază ale unei reviste, iar a doua modalitatea de a scrie un articol şi îmbunătăţirea scrisului. La ora 12, PS Petru Gherghel a celebrat Sfânta Liturghie la care au fost prezenţi şi ceilalţi participanţi.
În cuvântul învăţătură, PS Petru Gherghel a felicitat Oficiul pentru Comunicaţii Sociale pentru activitatea pe care o desfăşoară şi pentru întâlnirea organizată la Iaşi. Excelenţa sa a subliniat faptul că a exploata mijloacele de comuniune în masă pentru a da mărturie despre adevăr înseamnă a descoperi mai mult ce ne-a încredinţat Dumnezeu. A mai amintit de faptul că dacă apostolul Paul – spun unii – ar trăi în zilele noastre ar fi jurnalist. Cei care lucrează în domeniul comunicaţiilor sociale îl au ca model pe Isus Cristos care a împărtăşit concret adevărul folosindu-se de toate mijloacele disponibile în timpul său. Şi pentru că ziua de miercuri, 7 mai, a fost în octava de pregătire pentru Rusalii, Preasfinţitul a dorit celor prezenţi ca Duhul Sfânt să inspire mereu faptele lor şi Cristos să îi umple de Duhul său pentru ca prin ei să se ajungă mai uşor la reînnoirea feţei pământului.
În partea a doua a întâlnirii, care a început la ora 14, s-a desfăşurat concursul „Cea mai bună revistă”, la care au participat 14 reviste din Dieceza de Iaşi care apar în parohii, seminarii, şcoli catolice, congregaţii şi asociaţii catolice din Dieceza de Iaşi. Pentru acest concurs a fost constituit un juriu din care au făcut parte: pr. Iosif Dorcu, pr. Petru Tamaş, pr. Cristian Diac, pr. Felician Tiba şi diac. Adrian Blăjuţ. După o cercetare amănunţită din partea juriului s-a făcut un clasament şi au fost premiate primele trei. Pe locul întâi a ieşit revista „Biserica şi viaţa” a parohiei Sf. Nicolae din Bacău. Locul al doilea a fost ocupat de revista „Paşi spre fericire” a parohiei Fericitul Ieremia Valahul din Roman, iar locul al treilea de revista „Raze de speranţă” a parohiei Isus Bunul Păstor din Roman. Au mai fost oferite şi două premii speciale: unul pentru revista „Animatorul după inima lui Don Bosco” şi celălalt pentru revista „Drumuri deschise” a Institutului Teologic Romano-Catolic din Iaşi.



