O nouă biserică şi un convent franciscan la Bacău
13.05.2008, Iaşi (Catholica) - Consacrarea altarului bisericii „Sfântul Anton de Padova” şi sfinţirea conventului „Sfântul Iosif” din Bacău al franciscanilor conventuali au avut loc a doua zi de Rusalii, luni, 12 mai 2008, în cadrul Liturghiei de la ora 9.30, prezidată de PS Petru Gherghel, Episcop de Iaşi, aflăm de pe Ercis.ro. Au concelebrat: PS Anton Cosa, Episcop de Chişinău; PS Aurel Percă, Episcop auxiliar de Iaşi; PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de Bucureşti; pr. Marco Tasca, ministru general al Ordinului Fraţilor Minori Conventuali; pr. Ion Ciuraru, ministru provincial al Provinciei „Sfântul Iosif” a Fraţilor Minori Conventuali din România; 20 de miniştrii provinciali din Franţa, Italia, Malta, Portugalia, Spania şi Turcia; circa 100 de preoţi din ţară şi străinătate.
Au mai participat: autorităţile locale, studenţi teologi de la Roman, fraţii novici de la Prăjeşti, numeroase persoane consacrate şi mulţi credincioşi. Celebrarea a început prin procesiunea din convent spre biserică, în faţa căreia a avut loc ritualul de început, cu salutul Episcopului, binecuvântarea apei şi stropirea cu apa binecuvântată atât a zidurilor exterioare ale noii biserici, cât şi a poporului credincios. A urmat deschiderea uşilor bisericii, Episcopul bătând cu cârja sa episcopală uşile bisericii şi exclamând: „Deschideţi-vă, porţilor, deschideţi-vă, voi porţi veşnice, ca să intre regele măririi!”. Episcopul a adresat tuturor invitaţia: „Intraţi cu credinţă prin porţile casei Domnului, veniţi în pridvoarele sale cântând!”. Astfel, s-a intrat în biserică; aceasta fiind destul de mică, majoritatea credincioşilor au participat la Sfânta Liturghie afară, urmărind celebrarea şi prin intermediul a patru monitoare care au preluat şi transmis întreaga celebrare.
În cadrul liturgiei cuvântului, PS Anton Coşa a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură, subliniind importanţa lăcaşului de cult, a bisericilor pentru credincioşi. După liturgia cuvântului a urmat consacrarea altarului, după care s-a continuat cu liturgia euharistică şi ritualul sfintei Împărtăşanii, la încheierea căreia Episcopul a depus Preasfântul Sacrament în noul tabernacol. Înainte de binecuvântarea finală a luat cuvântul pr. Ion Ciuraru, care în numele întregii provincii franciscane a adus mulţumiri Domnului şi tuturor colaboratorilor la ridicarea bisericii „Sfântul Anton de Padova” şi a conventului „Sfântul Iosif”. Pr. Marco Tasca, în numele întregului Ordin franciscan conventual, a exprimat felicitările pentru realizările provinciei, le-a mulţumit confraţilor români pentru aportul lor în Ordinul franciscan şi în Biserica lui Cristos.
De asemenea, Romeo Stavarache, primarul municipiului Bacău, a felicitat fraţii franciscani pentru această operă spirituală vizibilă în oraşul Bacău şi a prezentat decizia Consiliului municipal de a schimba denumirea unei părţi a străzii „Arcadie Şeptilici” în „Sfântul Anton”. În cele din urmă, PS Petru Gherghel i-a felicitat pe fraţii franciscani atât pentru noua biserică şi pentru convent, precum şi pentru întreaga lor activitate în Biserica lui Cristos şi îndeosebi în Biserica locală, în Dieceza de Iaşi. A urmat binecuvântarea finală şi sfinţirea conventului, care a încheiat celebrarea liturgică. După Sfânta Liturghie, toţi cei prezenţi au fost invitaţi la o agapă frăţească.




