Sărbătoarea Copiilor 2008 din Dieceza de Iaşi
27.05.2008, Iaşi (Catholica) - Sărbătoarea Copiilor din acest an din Dieceza de Iaşi va avea loc la 7 iunie 2008 în parohia Izvoare, Bacău. Tema întâlnirii este: „Duhul Sfânt este puterea mea!”, aflăm de pe Ercis.ro. În Dieceza de Iaşi, se explică în ştire a devenit o tradiţie ca în prima duminică din luna mai să se sărbătorească Ziua Tineretului, iar în prima sâmbătă din luna iunie să se celebreze Sărbătoarea Copiilor. Ambele evenimente sunt organizate de Oficiul pentru Pastoraţia Tinerilor, Copiilor şi Asociaţiilor, în colaborare cu preoţii, persoanele consacrate şi asociaţiile bisericeşti implicate în pastoraţia tinerilor şi copiilor.
Programul Sărbătorii Copiilor 2008 va fi următorul: ora 9.30 – Program de animare; ora 10 – Deschiderea Sărbătorii Copiilor, rugăciune, moment catehetic, imnul; ora 10.40 – Repetiţie cântări; ora 11 – Sfânta Liturghie; ora 12.30 – Program de animare; ora 13.30 – Festivalul copiilor; ora 14.50 – Încheierea Sărbătorii Copiilor. Iată şi câteva dintre detaliile organizatorice: „La plecarea din propriile parohii, fiecare copil are o şepcuţă/pălărioară, sticluţă cu apă şi un pacheţel pentru prânz. Responsabilii grupurilor vor trece pe la centrele de primire, unde vor face înscrierea şi unde vor primi ecusoane pentru fiecare participant”. Alte informaţii despre Sărbătoarea Copiilor se pot obţine de la pr. Felix Roca, tel. 0232/262156, 0741/501481, email: pr. felixroca@gmail.com. Detalii şi materiale se pot găsi şi pe www.pastoratie.ro.

