Interviu cu fratele Alois Loser, priorul Comunităţii din Taize
30.05.2008, Iaşi (Catholica) - Fratele Alois Loser, priorul Comunităţii din Taize, s-a aflat la Iaşi miercuri, 28 mai 2008, pentru o priveghere de rugăciune. După această manifestare, pr. Iosif Dorcu, paroh la Iaşi – „Adormirea Maicii Domnului” şi decan de Iaşi, a realizat un interviu cu fratele de la Taize, pe care îl redăm în continuare.
– Frate Alois, pentru început aş vrea să vă prezentaţi: cine sunteţi, de unde veniţi şi care este misiunea dumneavoastră?
– Mă numesc Alois Loser, originar din Germania, născut la Stuttgart, şi am venit la Taize când aveam 16 ani, cu un grup din parohia mea. Am revenit de mai multe ori la Taize pentru că m-am simţit atras de această viaţă monastică, de această comunitate. Am intrat în această comunitate în anul 1974. De atunci sunt membru al acestei comunităţi, iar fratele Roger mi-a încredinţat misiunea de prior al acestei comunităţi, ceea ce sunt şi acum.
– În ce context istoric apare comunitatea de la Taize?
– Era în anul 1940 când fratele Roger a venit la Taize, a cumpărat o casă pentru a începe viaţa unei comunităţi. Războiul deja începuse, Franţa era ocupată pe jumătate de Germania, iar localitatea Taize nu era departe de frontieră. Atunci fratele Roger a spus: „Creştinii trebuie să înceapă să se reconcilieze, creştinii în Europa trebuie să se străduiască pentru pace”. În acest context de război mondial a apărut comunitatea din Taize, iar, după opinia fratelui Roger, creştinii trebuie să fie uniţi pentru ca evanghelia pe care o propun să fie credibilă.
– Cum este organizată comunitatea dumneavoastră? Există o regulă scrisă? Vă consideraţi călugări ca toţi ceilalţi?
– Da, noi suntem o comunitate monastică. Fratele Roger a scris o regulă care se bazează pe marile reguli ale tradiţiei monastice scrise de mari părinţi ai Bisericii. Noi avem o profesiune pentru toată viaţa, facem voturi perpetue, după un noviciat, însă noi venim din diferite Biserici, ceea ce este specificul nostru.
– Cum se face că voi aparţineţi diferitor Biserici sau comunităţi ecleziale?
– Prin aceasta noi vrem să anticipăm unitatea între toţi cei botezaţi. Chiar dacă rămânem în Biserici diferite, noi vrem să trăim unitatea pentru care s-a rugat Isus. E adevărat că atunci când fratele Roger venea dintr-o lume protestantă, trăind o viaţă monastică de acest gen, era ceva cu totul nou după reforma din secolul al XVI-lea. Aşa ceva nu mai existase în lumea protestantă. Fratele Roger a vrut numaidecât o comunitate ecumenică.
– Am observat că în fiecare an ai o întâlnire cu Sfântul Părinte. Fraţii necatolici se simt legaţi, în uniune cu Biserica Catolică?
– Pentru fraţii catolici era mai greu la început, dar totul a devenit posibil după Conciliul Vatican II. La început erau doar fraţi protestanţi. Pe la anii 1960-1970, primii catolici au putut deveni membri ai comunităţii noastre. Atunci fratele Roger a spus: „Noi vrem să primim toţi Euharistia catolică pentru a merge la aceeaşi masă euharistică şi nu vrem să rămânem separaţi unii de alţii”. În anul 1972 am primit acordul episcopului catolic din acel timp ca toţi fraţii să se poată împărtăşi la Liturghia catolică. Pe de altă parte, Euharistia înseamnă comuniune, iar noi vrem să fim în comuniune cu episcopul Romei.
– Cum vă faceţi voi cunoscuţi, sau cum se face cunoscută Comunitatea din Taize şi programul de acolo: voi, congregaţiile religioase, simpatizanţii?
– Sunt tinerii care vin acolo, se întorc acasă şi îşi prezintă experienţa, iar apoi îşi aduc alţi prieteni la Taize. De asemenea, noi călătorim foarte mult în lume pentru a vizita Bisericile. În Europa Centrală şi de Est şi chiar în România, deja prin anii 1970, adică destul de devreme, fraţii au fost în vizită (e adevărat în mod clandestin). În aceste vizite s-a luat legătura şi cu bisericile ortodoxe din România.
– Care este esenţa mesajului de la Taize?
– Desigur, primul lucru este reconcilierea. Isus a spus: „Când mergi la altar să-ţi duci darul tău şi acolo îţi vei aminti că fratele tău are ceva împotriva ta…, mergi mai întâi şi împacă-te”. Noi considerăm că împăcarea este o mare prioritate. Pot să vă spun că noi primim foarte mulţi tineri, iar tinerii de azi au multe întrebări existenţiale: care este sensul vieţii mele? cum e posibil în lumea noastră modernă de azi să mai crezi în Dumnezeu? Aşadar, încrederea în Dumnezeu, acesta este mesajul principal. Mai spunem că o încredere existenţială este foarte posibilă în lumea noastră modernă.
– Fiecare pelerinaj pe care îl faceţi are ceva specific. Care ar fi specificul pelerinajul pe care îl realizaţi acum în România?
– Două lucruri sunt specifice aici la dumneavoastră. Mai întâi, sunt impresionant de mulţi credincioşi în ambele Biserici, Catolică şi Ortodoxă, foarte adânc înrădăcinaţi în tradiţie, ceea ce este o mare valoare. Însă, pentru tineri este pericolul schimbării şi pierderii acestei valori datorită modernităţii care oferă tinerilor alte modele, alte valori. Apoi, viaţa materială schimbă mult în rău viaţa tinerilor. Tinerii trebuie să înveţe, să muncească, să plece uneori la distanţă, uneori poate trebuie să îşi întreţină familia… După aceea, mobilitatea şi migraţia au devenit foarte larg răspândite. De aceea, este mare pericol de a pierde această înrădăcinare şi păstrare a tradiţiei profunde. Aici în România, putem spune că observăm şi admirăm aceste tradiţii ale credinţei, atât în Biserica Catolică, cât şi în Biserica Ortodoxă. Al doilea aspect specific este că, aici în România, creştinii catolici şi ortodocşi sunt foarte apropiaţi, chiar împreună îşi trăiesc viaţa lor de credinţă. Aici la Iaşi, văd că cele două catedrale, catolică şi ortodoxă, sunt chiar vecine, foarte apropiate. Sunt multe legături frumoase şi noi vrem să le încurajăm, pentru că observăm comorile preţioase pe care ambele Biserici le-au păstrat în decursul istoriei: o mare fidelitate faţă de sfinţii părinţi ai Bisericii. Trebuie să recunoaştem că în Europa, sfinţii părinţi au adus viaţa monastică. Sperăm că România este locul cel mai potrivit pentru schimbul de daruri dintre cele două tradiţii şi Biserici, latină şi răsăriteană.
– La sfârşit v-aş ruga să adresaţi un mesaj cititorilor noştri.
– Ca şi creştini, noi trebuie să credem din ce în ce mai mult şi mai profund că iubirea lui Dumnezeu este mereu cu noi, iar Fecioara Maria este un semn vizibil al iubirii lui Dumnezeu, iubire care nu ne va părăsi niciodată. E nevoie de mult curaj pentru a mărturisi în ziua de azi, unei societăţi în permanentă schimbare, marea iubire a lui Dumnezeu.
