Înălţarea Domnului în iconografia ortodoxă
05.06.2008, Bucureşti (Catholica) - Icoana Înălţării Domnului la cer, ca majoritatea reprezentărilor iconografice, vizualizează evenimentele dumnezeieşti pe care Biserica le cinsteşte în chip sărbătoresc. Ca şi sărbătoarea, icoana Înălţării are o vechime foarte mare şi, cu unele excepţii, s-a păstrat de-a lungul veacurilor aproape neschimbată, prezentând, în limbajul artistic adecvat, taina trupului transfigurat al Domnului şi ridicarea lui în sânurile cereşti ale Tatălui, citim astăzi în cotidianul Lumina.
Icoana sărbătorii înfăţişează ceea ce evangheliştii Marcu şi Luca descriu în scrierile lor sfinte, anume că Domnul Hristos s-a înălţat la cer fiind învăluit de un nor, în văzul Apostolilor şi al celor doi bărbaţi (îngeri) care le spuneau Apostolilor că tot aşa va veni Domnul, la sfârşitul veacurilor. Icoana redă în limbajul ei specific aceste lucruri, dar le şi completează, primind elemente care întregesc semnificaţia doctrinară a evenimentului. După cum menţionează textul scripturistic, cadrul icoanei este un ţinut deluros sau muntos, pentru că Înălţarea Domnului s-a petrecut pe Muntele Măslinilor. În acest spaţiu apar personajele sfinte, dispuse, în majoritatea reprezentărilor, într-o construcţie simetrică, care evidenţiază două planuri, unul pământesc, cu Apostolii şi cei doi îngeri şi Maica Domnului în centru, iar deasupra, pe acelaşi ax, Mântuitorul în slavă, înconjurat de îngeri, ridicându-se la cer.
Ideea centrală pe care o redă şi icoana praznicului este că Mântuitorul Hristos S-a înălţat nu doar către slava cerească (dumnezeiască), ci şi în slava trupului Său înviat şi îndumnezeit. Iconografii transpun acest lucru prin mandorlă, ca simbol artistic al slavei divine. În primele icoane ale Înălţării Domnului, mandorla însă lipseşte (a se vedea uşa sculptată de la Biserica „Santa Sabina” din Roma, 430, sau relieful în fildeş aflat la Muzeul Naţional din Munchen, începutul sec. al V-lea). Mandorla apare în reprezentările Înălţării de pe ampulele din Monza şi Bobbio (sec. V-VI), ciboriul de la San Marco – Veneţia (executat, după unele surse, în sec. al V-lea, după altele, în secolul al XIII-lea), relicvarul palestinian de la Sancta Sanctorum din Vatican (sec. al VI-lea) sau Evangheliarul Rabula (586), ca o elipsă colorată şi purtată de îngeri. Mai multe puteţi citi online în articolul din Lumina.
