Un student român în rolul împăratului Carol al V-lea
16.06.2008, Lugoj (Catholica) - Revista Magnificat – ce apare online pe TGCL.cnet.ro – a publicat în ultimul număr un interviu cu Dan Pătraşcu, student la teologie, care în perioada ianuarie-februarie 2008 a luat parte la turnarea unui film documentar istoric numit „Imperium der Papste” (Imperiul Papilor). În distribuţie s-au aflat şi actori români printre care şi el. Reproducem în continuare interviul realizat de Raimondo-Mario Rupp.
– Cum ai avut ocazia de fi ales pentru acest proiect şi implicit de a avea un rol în acest documentar?
– Iniţial nu m-am alăturat acestui proiect pentru a interpreta rolul împăratului Carol V, ci ca translator, pentru a facilita comunicarea regizorului cu actorii români şi italieni. Primele filmări la care am participat au avut loc în luna octombrie a anului 2007 în localitatea italiană Caprarola, la vreo 40 km de Roma. Cu prilejul acela, atât regizorul Jan Peter cât şi make-up artist-ul Kathrin Westermann au observat că aveam multe trăsături comune cu personajul Carol V, care trebuia interpretat de cineva la filmările ulterioare din luna ianuarie. Prin urmare, m-au întrebat dacă, pe lângă munca mea ca interpret, nu aş fi dispus să intru şi în pielea unui personaj. Evident, era o ofertă pe care nu o puteam refuza! Astfel, la filmările din ianuarie 2008 a ajuns şi rândul meu să trec pe la costume, să îmbrac straiele împărăteşti şi să trec în faţa camerei, nu doar în spatele acesteia.
– Prea puţin ne gândim şi conştientizăm câtă muncă şi efort implică realizarea oricărui tip de film. Acele scurte secvenţe pe care unele filme obişnuiesc să ni le redea cu realizări din timpul filmărilor, sunt de regulă alese părţi haioase, comice dar cu siguranţă sunt şi părţi de stres, cadre care nu merg în ciuda multor repetiţii. Pentru tine cum a fost această experienţă din timpul filmărilor?
– Remarca este extrem de pertinentă. În spatele unui film se depune o muncă uriaşă şi momentele pline de stres sunt mult mai numeroase decât cele haioase. Pentru ca un cadru să iasă bine, sunt foarte multe elemente care trebuie să se sincronizeze perfect: lumini, figuranţi, actori, cameramani, sunetişti. Dacă unul dintre aceste elemente nu iese cum trebuie, tot cadrul este compromis. De aceea fiecare cadru este repetat de mai multe ori, adesea exasperant de des. Toate aceste repetări costă timp şi stres. De aceea zilele de filmări se lungesc până la 14, 16 ore de lucru pe zi şi cu cât oboseala creşte, cu atât tensiunea este mai mare. Apar dezamăgiri şi deziluzii şi toate acestea au un efect pe clima generală de pe platoul de filmare. Îmi amintesc de exemplu că scena cu moartea Papei Alexandru VI Borgia am filmat-o la ora 4 dimineaţa.
Dar în pofida tuturor acestor momente de stres şi oboseală, a fost o muncă frumoasă şi o atmosferă prietenească. Momentele de bucurie mare nu se fac simţite în timpul filmărilor ci mai mult o dată cu apariţia filmului şi atunci cred că toţi sunt mândri de munca pe care au depus-o.
– Se pare că nu ai fost singurul român care a jucat în acest documentar. Ce actori din România au mai jucat alături de tine?
– Rolul meu a fost unul secundar totuşi. Puţin mai important decât cel al figuranţilor, dar nu la fel de important ca şi rolurile principale, care au fost interpretate de actori consacraţi, în mare parte români. Spre ruşinea mea nu am reuşit să reţin numele tuturor. Contactul meu cu fiecare actor în parte era destul de restrâns, întrucât un actor filmează un cadru, două cadre, apoi pleacă şi vine altul. Dintre cei pe care am, avut ocazia să îi cunosc mai bine i-aş menţiona pe Virgil Ogăşanu, Candid Stoica, Constantin Cojocaru şi Constantin Diţă. Primii doi sunt, cu siguranţă, foarte cunoscuţi publicului iubitor de teatru. Constantin Diţă în schimb este un actor din garda nouă, în plină ascensiune. Cu el pot să spun că m-am împrietenit întrucât comunicăm şi acum după ce filmările s-au terminat.
– Acest film documentar în care ai avut un rol, bănuiesc că a însemnat pentru tine un alt mod de a privi, cel puţin pentru o vreme, şi cu alţi ochi cinematograful, modul cum se realizează un film. Cu ce impresie ai rămas în urma participării la acest documentar?
– Într-adevăr, acum privesc orice film cu alţi ochi pentru că reuşesc să îmi dau seama mai bine câtă muncă se află în spatele fiecărui cadru. De asemenea încep să îmi dau seama de multe alte lucruri: perspectiva din care e filmat cadrul, dacă e filmat cu cameră de mână, pe stativ sau pe şină, cum sunt puse luminile ş.a.m.d. Toate aceste lucruri îmi oferă instrumentele necesare pentru a vedea cu alţi ochi orice film şi prin urmare posibilitatea de a emite o părere mai avizată, fie ea negativă sau pozitivă, a filmului pe care îl văd.
Privind retroactiv totul, îmi dau seama că am ieşit foarte câştigat din urma acestui proiect. Mi-am dat seama că în cinematografie se lucrează din greu, dar că eforturile sunt răsplătite pe măsură atunci când apare produsul finit.
– Dacă pe viitor ţi se mai oferă ocazia de a participa ca actor în vreun alt film, ai mai face-o?
– Aş accepta fără cea mai mică ezitare. A fost una dintre cele mai reuşite experienţe pe care le-am trăit şi cred că am învăţat foarte multe din ea şi aş putea învăţa în continuare. În cinematografie nu există un loc de muncă constant. Şi cei mai buni regizori sunt plătiţi în funcţie de proiecte. Prin urmare, chiar dacă eu în principiu mi-am ales o altă cale în viaţă, a participa de 2, 3 ori pe an la astfel de filmări nu cred că strică nimănui. Pot spune că am rămas chiar prieten cu regizorul Jan Peter, cu care m-am revăzut de curând la Roma într-un cadru mult mai relaxat decât cel oferit de platoul de filmare, şi chiar sper să mi se mai ofere astfel de ocazii, nu neapărat să apar în faţa camerei, ci chiar şi numai pentru a face parte din echipa din spatele acesteia, fără de care nici cel mai bun actor nu ar mai fi … nimic.
Sincere felicitari!