Campania pentru readucerea catolicilor din Australia în Biserică
18.06.2008, Sydney (Catholica) - Catolicii din Australia care au citit ziarele la sfârşitul săptămânii trecute au văzut anunţuri prin care erau invitaţi să reintre în legătură cu comunitatea lor bisericească. Campania la nivel naţional le-a dat Episcopilor ţării ocazia de a spune că doresc să îi primească înapoi pe cei care s-au îndepărtat de viaţa Bisericii indiferent din ce motiv, sau să îi primească pe cei care nu au făcut niciodată cu adevărat parte din ea. „Biserica este familia lui Dumnezeu şi, ca orice altă familie, există diferenţe în cadrul ei”, au afirmat prelaţii. „Uneori persoanele sunt rănite de alţi membri ai familiei. Vă cerem iertare dacă aţi fost răniţi în vreun fel în Biserică”.
Episcopii au recunoscut că unii oameni s-au îndepărtat din cauza presiunilor vieţii. „De ce să nu vă alăturaţi iarăşi nouă?” au întrebat ei. „Avem nevoie unii de alţii. Avem nevoie de ajutorul vostru ca să îndeplinim misiunea încredinţată de Isus. Doar cu voi, putem fi ceea ce Isus ne cheamă să fim ca Biserica Sa. Aveţi un dar de la Dumnezeu pe care numai voi îl puteţi aduce în Biserică. Avem nevoie de acel dar”. Campania vine într-un moment crucial pentru Biserica din Australia, cu doar o lună înainte de primirea aici a Papei Benedict al XVI-lea pentru Ziua Mondială a Tineretului.
Biroul pentru Proiecte Pastorale al Conferinţei Episcopale Australiene a realizat în mai 2006 o numărătoare naţională, care a arătat că numărul total de persoane care merg la Liturghie într-o duminică obişnuită era de 708.600, aproximativ 14% din populaţia catolică declarată. Acest număr scăzut era deja puţin sub cel obţinut în 2001, de 15%. Recensământul australian din 2006 arată că credincioşii catolici rămân cel mai mare grup religios din ţară. S-au înregistrat peste 5 milioane de catolici în Australia, reprezentând 25,8% din totalul populaţiei.
Campania din acest sfârşit de săptămână i-a încurajat pe oameni să se reconecteze cu Biserica mergând pur şi simplu la Liturghie, stând de vorbă cu un preot sau sunând la o linie specială de telefon unde personal pregătit să îi ajute să intre în legătură cu o comunitatea bisericească locală. Ca o continuare, în duminica următoare, în parohiile din întreaga ţară, catolicii vor primi o scrisoare pastorală din partea Episcopilor lor, în care îi încurajează să facă din parohiile lor un loc de adevărată primire pentru persoanele care răspund la invitaţia de a reveni.
Episcopii oferă de asemenea şi resurse. Sunt disponibile două programe de la biroul naţional pentru evanghelizare. Primul se numeşte „Reconnect” şi este un program parohial de şase săptămâni pentru persoanele care doresc să se întoarcă la practicarea credinţei lor. A doua resursă este numită „Rewired” şi este un program similar destinat încurajării tinerilor să se angajeze în viaţa Bisericii.

Ma simt indignat sa stiu ca eu care nu m-am nascut catolic ci am devenit merg la Liturghie, bineinteles cu pacatele si viciile mele de care incerc sa scap, iar cei care sunt catolici de mici nu merg la Biserica! Oricum sa se faca vointa Tatalui nostru! Amin.