Dialog pe teme de bioetică cu Mons. Elio Sgreccia
25.06.2008, Bucureşti (Catholica) - Numărul pe luna iunie 2008 al revistei „Actualitatea creştină” a publica un interviu luat de Marina Fara Monseniorului Elio Sgreccia, în urma simpozionului „Humanae vitae între actualitate şi provocare”, desfăşurat în zilele de 27 şi 28 mai 2008, la Institutul Teologic Sfânta Tereza din Bucureşti. Precizăm că în momentul luării interviului, Mons. Elio Sgreccia era preşedintele Academiei Pontificale pentru Viaţă.
Interviul porneşte de la întrebarea cu care şi-a început Episcopul conferinţa din cadrul simpozionului de la Bucureşti: „Este încă actuală Humanae vitae?” „Actualitatea acestei enciclice este evidentă, pentru că tratează o problemă capitală, de viaţă şi de moarte, pentru societatea noastră. Ori se doreşte ca familia să continue să fie locul în care iubirea umană se manifestă în plenitudinea sa (deschisă vieţii şi educării fiilor), ori se alege calea culturii morţii. Este o alegere umană, conformă legii naturale, a naturii umane înseşi (Paul al VI-lea, autorul enciclicei, consideră aceste adevăruri nu doar pe baza revelaţiei, ci conform legii umane naturale). Legea naturală indică natura duală, complementară a fiinţei umane: bărbat – femeie, exprimând fecunditatea. Aşadar, această enciclică, ce afirmă unitatea celor două sensuri ale iubirii conjugale, cel unitiv şi cel procreativ, nu restrânge libertatea soţilor, ci subliniază plenitudinea relaţiei, totalitatea de iubire şi viaţă, de iubire deschisă vieţii”.
Referitor la viitorul, imediat şi de mai mare perspectivă, pentru societatea europeană, Episcopul a declarat: „În condiţiile în care biotehnologia a avansat foarte mult în intimitatea omului, a familiei, a procreării umane, este greu de făcut profeţii. Dar nu este adevărat că `progresul` acesta nu poate fi oprit. Depinde de ce se înţelege prin progres. Tehnologie evoluând de una singură, ruptă de natura umană, nu înseamnă progres. Copii realizaţi în eprubetă şi nu ca rod al unui act de iubire nu înseamnă progres. Este calea ce duce la distrugerea de embrioni, la înlăturarea iubirii conjugale, a paternităţii şi a maternităţii. Că `progresul` poate determina catastrofe este vizibil; de exemplu, prin folosirea atomului fără raţionalitate, fără responsabilitate (avem 34 de chintale de exploziv pe cap de locuitor al Pământului). Bomba chimică, cea biologică, la rândul lor, nu înseamnă progres. Important este – vedem în aceste situaţii – că se poate face pasul înapoi, atunci când elementul tehnic nu serveşte elementului uman. La fel şi în cazul tehnologiei procreării, a selecţionării fiinţelor umane: aceste practici nu slujesc demnitatea, respectul, egalitatea omului şi deci trebuie abandonate”.
Întrebat cum se îmbină, în biografia sa, vocaţia pastorală cu cea ştiinţifică, Mons. Sgreccia a relatat: „În primul rând, doresc să vă spun că în luna iunie împlinesc 80 de ani. M-am născut în 1928, în provincia Ancona. Copilăria mi-am petrecut-o sub ocupaţie germană. Şi pentru că şase fraţi şi un cumnat erau pe front, nu am putut pleca la studii, la seminar, părinţii având nevoie de ajutorul meu. Dorinţa mea de a deveni preot a fost cu atât mai mare. Când m-am reîntors în localitatea natală să celebrez prima Liturghie, în 1950, era totul în plină reconstrucţie. După doi ani, am fost desemnat asistent spiritual al Acţiunii Catolice, apoi vicerector al Seminarului Major regional. Mi-am desăvârşit studiile de filozofie la Universitatea Publică din Bologna, unde am predat apoi latina şi greaca. În 1973, am fost chemat la Universitatea Catolică din Roma, Facultatea de Medicină, pentru a fi asistentul spiritual al studenţilor în medicină de la `Gemelli`”.
„În calitatea aceasta, am trăit momentele dramatice ale internării Sfântului Părinte, în urma atentatului din 13 mai 1981. Am asistat la noaptea de incertitudine ce a urmat intervenţiei chirurgicale, aşteptând veştile din sala de operaţie şi am văzut harul lui Dumnezeu, atunci când chirurgul Crucitti ne-a spus că `acel glonţ a ocolit în mod miraculos centrii nervoşi, organele vitale` (era ţintit spre inimă) şi că totul s-a datorat unei succesiuni de gesturi petrecute în clipele acelea în Piaţa San Pietro, când Sfântul Părinte s-a aplecat să îmbrăţişeze un copil şi, în acelaşi timp, o femeie lovea braţul atentatorului. A fost, de fapt, `asistenţa` Sfintei Fecioare Maria… Acea trăire mi-a trezit dorinţa de a mă afla şi mai mult în slujba Sfântului Părinte şi, în acelaşi timp, de a studia probleme etice de medicină. Am fost redactor, apoi director al revistei `Medicina e Morale` fondată de pr. Gemelli”.
Mons. Sgreccia a continuat: „Într-o zi, Secretariatul de Stat m-a anunţat că am fost numit observator al Sfântului Scaun la Consiliul Europei, în cadrul `Comitetului ad hoc pentru probleme biomedicale`. Fiecare din cele 15 state participante trimitea un biolog, un jurist şi un filozof al eticii. Săptămânal se discutau probleme precum diagnoză prenatală, inginerie genetică. Acest contact direct cu problemele de bioetică mi-a arătat că ele sunt de mare importanţă pentru Biserică şi am dorit să le aprofundez. După încheierea mandatului, am revenit la Universitatea Catolică pentru a studia şi a preda. În 1986 am publicat `Manualul de bioetică`, ce a avut încă patru ediţii. În 1992, Sfântul Părinte m-a numit în Consiliul Pontifical pentru Familie şi m-a consacrat Episcop. Apoi, în cadrul Universităţii Catolice, am înfiinţat Institutul de Bioetică, pentru cercetători. În anul 1994, a fost creată Academia Pontificală pentru Viaţă şi am fost numit vicepreşedintele acesteia”.
