Deschiderea Anului Paulin la Timişoara
30.06.2008, Timişoara (Catholica) - AGRU şi ASTRU „Sf. Iosif” Timişoara au răspuns cu entuziasm ideii pr. consilier eparhial Nicolae Teodorescu (Protopop şi Vicar foraneu de Timişoara) şi au pregătit deschiderea Anului Paulin cu trei zile de reculegeri spirituale la biserică Mizericordienilor (parohia „Sf. Iosif”) din Piaţa 700. A fost un program dens care a cuprins conferinţe spirituale, Sf. Liturghii, Adoraţie euharistica, întâlniri ale laicilor din Asociaţiile menţionate. De altfel tot Anul Paulin la Timişoara vor fi manifestări dedicate „Apostolului Neamurilor”: conferinţe, studiu biblic (cateheze pe sectoare de vârstă), momente diferite organizate de AGRU şi ASTRU, aflăm de pe BRU.ro.
Programul a debutat în dimineaţa zilei de Joi, 26 iunie, cu Sf. Liturghie pontificată de la ora 10.00 de pr. drd. Coriolan C. Mureşan (Vicar Judecătoresc al Eparhiei de Lugoj, Asistent spiritual naţional al AGRU şi Asistent spiritual al ASTRU eparhial Lugoj), concelebrând pr. Nicolae Teodorescu, pr. Daniel Muntean (de la parohia „Sf. Iosif”) şi pr. Vasile Borda (paroh la Jebel). Conferinţele spirituale au avut ca tema „Cu Sf. Paul pe drumul Damascului” şi au debutat după aceasta Sf. Liturghie. În prima zi pr. Mureşan a insistat pe motivaţia deschiderii acestui An dedicat Apostolului Neamurilor. Nu trebuie să aprofundăm doar figura Sf. Paul şi Scrisorile pauline ci este necesar să reîncepem împreună cu cel care s-a născut ca şi Saul din Tars de la experienţa „drumului Damascului”. Aşa cum spune şi Sfântul Părinte: Cum poate fi oare Biserica credibilă şi eficace dacă fiecare dintre noi nu este dispus să îşi asume în prima persoană fidelitatea faţă de Isus Cristos? Dar cum putem fi oare cu adevărat credibili dacă nu căutăm unitatea dintre creştini? Prima zi a conferinţelor spirituale a încercat să şi traseze câteva date esenţiale despre Saul din Tars: originea familiei, mediul în care a crescut, educaţia primită, realităţile diasporei ebraice, tradiţia fariseică a timpului în comparaţie cu celelalte grupuri ebraice, figura lui Gamaliel, martiriul Sf. Ştefan.
În a doua zi a reculegerilor spirituale s-a început cu Sf. Liturghie de la ora 8.00 pontificată de pr. Nicolae Teodorescu, Pr. Daniel Muntean. La prima conferinţa spirituală a zilei pr. Mureşan a vorbit despre cele trei relatări ale „drumului Damascului” din Faptele Apostolilor precum şi despre trimiterile din Scrisorile pauline la acest moment ce a schimbat viaţa lui Saul din Tars. S-a mers pe un paralelism cu viaţa lui Avraam, Moise şi Samuel, chemaţi şi ei în mod special de Dumnezeu. Întrebarea fundamentală a acelei dimineţi a fost: Am avut şi noi un moment similar „drumului Damascului”? Când am conştientizat întâlnirea cu Isus Cristos în viaţa noastră şi ce a schimbat în noi această întâlnire? Tot în ziua de vineri, cei prezenţi au participat la Universitatea de Vest din Timişoara în Aulă Magna la lansarea traducerii în limba romană a Bibliei în varianta Vulgata, moment în care au luat cuvântul IPS Nicolae Corneanu (Mitropolit ortodox al Banatului), ES Mons. Alexandru Mesian (Episcop greco-catolic de Lugoj), ES Mons. dr. Virgil Bercea (Episcop greco-catolic de Oradea), academician Eugen Simion (fost preşedinte al Academiei) şi colectivul de istorici şi lingvişti care s-au ocupat de editare. În după-amiaza zilei de vineri s-a celebrat Sf. Liturghie la orele 18.00. Conferinţa spirituală a urmat schema înţelegerii vieţii Sf. Paul şi a vieţii creştine în general pe următoare direcţie: chemarea lui Dumnezeu (fiecare suntem chemaţi ca şi Sf. Paul şi există un plan al lui Dumnezeu pentru fiecare), vocaţia, mărturia, Misiunea, spre martiriu. Cum răspundem fiecare dintre noi chemării lui Dumnezeu? Suntem conştienţi de propria vocaţie? Dăm mărturie despre Isus Cristos? Facem apostolat/misiune? Suntem gata să ne dăm şi viaţa pentru Isus? Seara zilei de vineri s-a încheiat cu Adoraţia Euharistica animată de tinerii de la ASTRU.
Ultima zi a acestei perioade de har a debutat cu Sf. Liturghie de la ora 8.00. Prima conferinţa spirituală a zilei a fost dedicată cristocentrismului paulin, cu următoarele întrebări pentru meditaţie personală: În ce constă raportul nostru cu Isus Cristos? Cum trăim adevărata libertate? Cum trăim experienţa Crucii în viaţa noastră? Ultima conferinţă spirituală a avut ca tema „Spiritul Sfânt şi Biserică în viziunea paulină”, fiind o subliniere a pneumatologiei şi ecleziologiei pauline dar în acelaşi timp o punere în gardă împotriva raţionalismului, relativismului, secularismului, „narcisismului spiritual”, egocentrismului şi tuturor derapajelor mai mult sau mai puţin orchestrate din secolul XXI. Credincioşii au fost invitaţi să redescopere în acest an alături de Sf. Paul o credinţă mai puternică şi mai conştientă, o speranţă mai vie şi o iubire cu adevărat pe modelul Mântuitorului.


