Papa va merge mâine la Castelgandolfo
01.07.2008, Vatican (Catholica) - Mâine după-amiază, Papa Benedict al XVI-lea va merge la reşedinţa de vară de la Castelgandolfo, aflată la 30 km de Roma. Pe perioada de vară toate audienţele private şi speciale vor fi suspendate, se spune în comunicatul dat publicităţii astăzi de Prefectura Casei Pontificale. În duminicile din 6 şi 27 iulie, Papa se va ruga Angelusul din curtea Palatului Apostolic din Castelgandolfo. Audienţele generale din miercurile 9, 16, 23 şi 30 iulie sunt suspendate.
Între 12 şi 21 iulie, Sfântul Părinte va călători în Australia, la a 23-a Zi Mondială a Tineretului. La 21 iulie, Papa Benedict se va întoarce la Castelgandolfo. Apoi, între 28 iulie şi 11 august, îşi va petrece vacanţa la seminarul din Bressanone, un mic oraş cu 20.000 de locuitori din provincia italiană Bolzano, în regiunea alpină Trentino-Alto Adige. În timpul acelei perioade, Sfântul Părinte va avea două întâlniri publice, în duminicile din 3 şi 10 august, când se va ruga Angelusul. Audienţele generale se vor relua începând din 13 august. În duminicile şi solemnităţile din timpul verii, Papa se va ruga Angelusul de la Palatul Apostolic de la Castelgandolfo.