Campus pentru adulţi la Viişoara
11.07.2008, Iaşi (Catholica) - Acţiunea Catolică a Adulţilor de la parohia „Sf. Iosif Muncitorul” din Piatra Neamţ a organizat în perioada 4-6 iulie 2008 un campus pentru adulţi cu tema: „Ucenici ai lui Cristos – prompţi şi fideli”, având ca moto: „Vino şi urmează-mă!” (Matei 19,21), la care au participat 30 de persoane din zece parohii ale Diecezei de Iaşi, aflăm de pe Ercis.ro.
„Ne-am bucurat de prezenţa pr. Iosif Dămătar, asistentul spiritual al sectorului adulţi a AC Iaşi, iar în prima seară de prezenţa pr. Alberto Marson de la Congregaţia Misionarii Cuvântului Divin (verbiţii) de la Traian (Neamt)”, scrie Viorica Spataru pe situl Diecezei de Iaşi. „Pr. Iosif Dămătăr ne-a susţinut două meditaţii pe tema campusului, urmate de discuţii în grup şi concluzii. Împreună cu surorile benedictine de clauzură de la Mănăstirea Maica Unităţii din Viişoara am participat zilnic la Sfânta Liturghie, Laude şi Vespere, iar în seara de sâmbătă am avut o ora de adoraţie.”
„Momentele de rugăciune au fost împletite cu momente de recreare, fiind organizată o vizită la Mănăstirea Bistriţa şi participând la o seară cultural-recreativă. Membrii Acţiunii Catolice au plecat în parohiile lor îmbogăţiţi sufleteşte, cu hotărârea de a se implica mai mult în viaţa asociativă.”



