Campus vocaţional la Miclăuşeni
16.07.2008, Iaşi (Catholica) - În zilele de 7 şi 11 iulie, la castelul şi mănăstirea ortodoxă de la Miclăuşeni, jud. Iaşi, a avut loc campusul vocaţional „Speranţa care salvează”, coordonat de către surorile franciscane misionare de Assisi. Punctul de plecare a fost enciclica Papei Benedict dedicată speranţei, pe marginea căreia a predicat pr. Felician Tiba.
Fiecare zi a fost dedicată unei teme: Rugăciunea ca şcoală a speranţei; Acţiunea ca loc de însuşire a speranţei; Suferinţa ca loc de însuşire a speranţei şi Judecata ca loc de însuşire şi de exercitare a speranţei, toate teme prezente în partea practică a enciclicei Spe salvi. Fiecare temă a avut anexat un film. Astfel, rugăciunii i-a revenit filmul „Binecuvântată fii, închisoare”; acţiunii, viaţa Sfântului Filip Neri „State buoni se potete”; suferinţei, filmul „A walk to remember”, o poveste de iubire, de convertire şi de sacrificiu pe fondul unei suferinţei fizice ireversibile; judecăţii i-a revenit filmul rusesc „Ostrovul”, o ecranizare deosebită a unei întâmplări din cel de-al doilea război mondial.
Sfânta Liturghie s-a celebrat în biserica din Butea, dar şi în capela Surorilor Clarise Urbaniste de la Roman. O jumătate de zi a fost dedicată drumeţiei prin Lunca Siretului. „S-a dorit un campus vocaţional şi a fost, s-a vrut un moment de rugăciune şi de comuniune şi a fost, prin alegerea locaţiei s-a vrut şi un moment de ecumenism şi a fost, s-a vrut o lumină în plus pentru tinerele aspirante la viaţa consacrată sau la viaţa de familie şi a fost. Dumnezeu, prin Duhul Sfânt să inspire şi să aleagă după vrerea sa. La Miclăuşeni s-a aruncat sămânţa, Dumnezeu s-o facă să rodească”, scriu Surorile Franciscane Misionare de Assisi la finalul corespondenţei de pe Ercis.ro.





Am fost si eu acolo. Era frumos, te ajutau la teme, faceai si activitati cum ar fi: desenat, citit o carte apoi povestit, lucru manual, jocuri… Te duceau in excursi in alte localitati. Acolo parca am fost acasa. M-am imprietenit cu multi prieteni si cu surorile de Assisi cum ar fi: sora Veronica, Maria, Claudia, Roxana, Mariana, sora de la bucatarie, sora Iulia si altele care m-au invatat si mi-au placut.