Papa va merge o zi în Sardinia
03.09.2008, Vatican (Catholica) - Duminică, 7 septembrie, insula Sardinia, aflată la sud-est de Italia, îl va primi pe Papa Benedict al XVI-lea pentru o vizită de o zi. Sfântul Părinte se va opri mai exact în oraşul Cagliari, unde va celebra Liturghia şi se va întâlni cu Episcopi, preoţi, seminarişti şi tineri. Vizita pastorală a Suveranului Pontif va începe cu sosirea pe aeroportul din Cagliari, la ora 9.30, ora locală.
Începând cu 10.30AM Papa Benedict va celebra Sfânta Liturghie la Sanctuarul Fecioarei de Bonaria, după care va vizita capela seminarului regional din oraş. După-masa va fi dedicată clericilor şi seminariştilor. Papa Benedict va lua masa cu Episcopii din Sardinia la seminar, după care se va întâlni cu preoţii, seminariştii şi studenţii Facultăţii Pontificale de Teologie la Catedrala din Cagliari. De asemenea va susţine un discurs la Facultatea de Teologie. Seara Sfântul Părinte se va întâlni cu tinerii, de la 18.15, în Piazza Yenne. După aceasta se va întoarce la Roma.
