Sfânta Scriptură este esenţială pentru a-l cunoaşte pe Cristos (I)
24.09.2008, Roma (Catholica) - „Sfânta Scriptură este esenţială pentru a-l cunoaşte pe Cristos” explică în acest interviu, la puţine zile de apropiatul Sinod al Episcopilor, unul dintre cei mai prestigioşi biblişti din lume, Cardinalul Albert Vanhoye. Preot iezuit, fost rector al Institutului Biblic Pontifical şi fost secretar al Comisiei Biblice Pontificale, el s-a născut la 24 iulie 1923 la Hazebrouck, în Dieceza de Lille, în nordul Franţei, la graniţa cu Belgia. Din anul 1963 a fost profesor la Institutul Biblic Pontifical din Roma, unde a desfăşurat o intensă activitate didactică predând exegeza Noului Testament până în anul 1998, ţinând cursuri de exegeză a Scrisorii către Evrei şi a Scrisorilor Pauline şi conducând cursuri de metodologie, cursuri de teologie biblică şi seminarii despre Evanghelii, Scrisori şi Apocalips.
A luat parte activă la redactarea unor documente ale Comisiei Pontificale Biblice mergând pe urmele lucrării începute de Conciliul Vatican II, cum ar fi: „Interpretarea Bibliei în Biserică” (1993) şi „Poporul evreu şi Sfintele sale Scripturi în Biblia creştină” (2001). Ca recunoştinţă pentru slujirea sa adusă Bisericii în acest domeniu, Papa Benedict al XVI-lea l-a creat Cardinal în consistoriul din 24 martie 2006. Acelaşi Papă l-a numit membru al următorului Sinod al Episcopilor din lume, care va avea loc la Roma în luna octombrie, pe tema „Cuvântul lui Dumnezeu în viaţa şi în misiunea Bisericii”. În acest interviu acordat agenţiei Zenit, Cardinalul explică ce este pentru el Biblia şi ce aşteaptă de la adunarea Episcopilor. Interviul, din care vă oferim acum prima parte, a fost tradus de pr. Mihai Pătraşcu, şi a apărut în numărul pe luna septembrie 2008 al revistei Lumea Catholica.
– Cum şi când aţi început să vă interesaţi de studiul Cuvântului lui Dumnezeu? – Interesul meu pentru cuvântul lui Dumnezeu a început desigur încă din copilăria mea, dar s-a aprofundat şi intensificat în special odată cu studiul teologiei. Mă pregăteam pentru hirotonirea preoţească şi atunci am devenit pasionat de Evanghelia după Ioan. Eram pregătit pentru acest studiu, deoarece înainte de teologie, timp de doi ani, a trebuit să predau greaca clasică la nivel înalt, unor tineri iezuiţi care pregăteau lucrările la Sorbona, în Paris. Eram deci în contact direct cu textul grec al Noului Testament şi cu textele greceşti ale Vechiului Testament.
Am studiat în particular tema credinţei în Evanghelia după Ioan, o temă desigur fundamentală. Pentru Ioan credinţa constă în a crede în Cristos Fiul lui Dumnezeu; aceasta nu este pur şi simplu adeziunea la adevăruri revelate, ci este înainte de toate adeziune la o persoană, o persoană care este Fiul lui Dumnezeu, care săvârşeşte lucrarea Tatălui, în unire cu Tatăl şi care ne invită şi pe noi să săvârşim lucrarea Sa.
– Mai apoi aţi devenit unul dintre cei mai mari specialişti în Scrisoarea către Evrei… – Din acest studiu asupra sfântului Ioan au ieşit câteva articole. Din motive de timp, însă, pentru că a trebuit imediat să predau cursuri, nu am putut să continui această muncă. În acelaşi timp mi-am dat seama că am găsit lucruri foarte interesante în Scrisoarea către Evrei şi, deci, puteam, având câteva luni în fiecare an, să pregătesc o teză despre această scriere, pe vremea aceea mai puţin studiată. Aşadar, interesul meu s-a concentrat asupra Scrisorii către Evrei, care este o scriere foarte profundă, o sinteză de cristologie sub aspectul sacerdotal. Am admirat întotdeauna profunzimea acestei scrisori care este în realitate o omilie, în care misterul lui Cristos este prezentat în toate dimensiunile sale, de la dimensiunea cea mai înaltă de Cristos Fiu al lui Dumnezeu, strălucirea gloriei lui Dumnezeu, amprentă a substanţei Sale şi până la Cristos, fratele nostru, care a asumat toată mizeria noastră şi s-a înjosit la nivelul celor condamnaţi la moarte, tocmai pentru a pune acolo toată iubirea Sa şi a deschide o cale care merge până la Dumnezeu.
Pe de altă parte, Scrisoarea către Evrei manifestă o cunoaştere cu adevărat extraordinară a Vechiului Testament şi a sensului împlinirii Vechiului Testament cu cele trei dimensiuni de corespundere, de ruptură a câtorva aspecte şi apoi în mod natural de depăşire, împlinire completă. Providenţa a făcut în aşa fel încât eu am putut să îmi consacru cu adevărat toată viaţa aprofundării Scripturii spre beneficiul atâtor studenţi din toate naţiunile. Îi mulţumesc aşadar mult Domnului că mi-a dat acest privilegiu.
– Care au fost fundamentele dumneavoastră pentru studiul Bibliei? – Fundamentele mele sunt în mod clar fundamente de credinţă. Biblia este un text care exprimă credinţa. Pentru a o primi în mod serios şi profund trebuie să fii în curentul care a produs-o. Apropierea de textul inspirat cu o atitudine de credinţă este deci esenţială. Pe de altă parte, există şi convingerea că Biblia este şi o carte istorică, nu doar un cuvânt teoretic; o revelaţie cu fapte, cu evenimente; o realitate istorică existenţială care trebuie deci primită sub acest aspect.
– În toţi aceşti ani de studiu al Cuvântului lui Dumnezeu, ce anume v-a stimulat mai mult să continuaţi în cercetarea dumneavoastră, în pofida diferitelor dificultăţi ale ambientului exegetic sau chiar ale muncii însăşi? Care sunt motivaţiile dumneavoastră cele mai profunde? – Cu siguranţă, convingerea că Sfânta Scriptură este esenţială pentru a-l cunoaşte pe Cristos, pentru a adera la Cristos, pentru a investiga toate dimensiunile misterului lui Cristos. Legătura strânsă dintre cercetarea exegetică, aprofundarea credinţei şi a vieţii spirituale. Acest lucru a făcut în aşa fel încât eu nu am ezitat niciodată să studiez, să fac cercetări, să-mi dedic toate forţele şi capacităţile mele în acest studiu de importanţă fundamentală pentru viaţa Bisericii.
– Care au fost roadele cele mai preţioase pentru viaţa dumneavoastră sacerdotală care au provenit din contactul cu Cuvântul? – Cuvântul lui Dumnezeu a hrănit viaţa mea spirituală în mod foarte rodnic. De exemplu, atunci când eram încă student la Institutul Biblic Pontifical, am făcut un studiu asupra a două fraze din Evanghelia după Ioan care exprimă relaţia dintre lucrarea lui Isus şi lucrarea Tatălui. Darul lucrărilor i-a fost făcut lui Isus. În două fraze Isus vorbeşte despre lucrările pe care Tatăl i le-a dăruit. Am văzut insistenţa: „Tatăl meu lucrează până acum; lucrez şi eu” (Ioan 5,17). O temă foarte importantă pentru aprofundarea vieţii spirituale nu numai în mod speculativ dar în special în lucrarea însăşi. După cum Tatăl îi dădea lucrările Sale lui Isus, tot aşa Isus ne dă lucrările noastre. Acesta este un punct care mă hrăneşte: trebuie să fac mereu cu Domnul lucrarea Domnului.
Am înţeles, pe de altă parte, că pentru a face împreună cu Domnul lucrarea Domnului este esenţial să fim uniţi cu Inima Domnului, pentru că lucrarea Domnului nu este o lucrare administrativă, care se poate face cu o anumită detaşare, ci este o lucrare de iubire. Aceasta este pentru mine o orientare pe care o reiau în continuu, frumoasă, profundă şi exigentă. El este autorul principal, eu sunt un sărman şi modest asistent, dar care trebuie să se implice, pentru că lucrarea este importantă, o lucrare frumoasă pe care o face Domnul. Acesta este exemplul principal al raportului meu cu Scriptura.
