Cunoaştere prin cercetare ştiinţifică şi comuniune spirituală
25.09.2008, Bucureşti (Catholica) - Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a adresat un mesaj către participanţii la Congresul panortodox „Dialogul dintre ştiinţă şi religie în lumea ortodoxă” ce se desfăşoară în Bucureşti între 25 şi 27 septembrie 2008. „În România, dialogul dintre religie şi ştiinţă este privit cu un interes deosebit”, afirmă PF Daniel în mesaj. „În ultimii 8 ani, Biserica Ortodoxă Română a participat la mai multe proiecte şi evenimente de succes pe această temă. Multe dintre aceste acţiuni au fost organizate de ADSTR (Asociaţia pentru Dialogul dintre Ştiinţă şi Teologie din România), în cadrul proiectelor desfăşurate în România cu sprijinul Fundaţiei John Templeton. Păstrăm, de asemenea, o amintire frumoasă din 2006, an în care la Iaşi s-a desfăşurat unul dintre cele mai mari evenimente de acest gen, Conferinţa Societăţii Europene pentru Studii în Ştiinţă şi Teologie, reunind peste 100 de participanţi din Europa, SUA şi Canada.”
„Prin exerciţiul ştiinţelor, raţiunea omului devine mai pătrunzătoare, în stare să penetreze dincolo de vălul sensibil al lucrurilor, sesizând raţiunile lor tot mai subtile. `Dumnezeu nu insuflă omului de-a gata înţelesurile şi numele celor create de El ci aşteaptă efortul lui de a le descifra, pentru care i-a dat capacitatea şi trebuinţa lăuntrică` – spunea părintele Dumitru Stăniloae. Raţionalitatea Creaţiei, surprinsă în parte şi de ştiinţe, se dezvăluie şi în textele Sfintei Scripturi, însă, mai mult, în descoperirea făcută oamenilor de Hristos-Logosul Întrupat. Părintele Stăniloae pune Întruparea Cuvântului în Hristos pentru oameni în legătură cu încorporarea raţiunilor Sale (logoi) în toate lucrurile lumii create, văzute acum ca semne sau ca idei plasticizate ale Logosului creator. Mintea omului ia forma realităţilor pe care le cunoaşte, şi după modul cum le cunoaşte. O cunoaştere împătimită (pătimaşă, posesiv-egoistă), împătimeşte şi mai mult pe cunoscător, încât el ajunge să caute şi să vadă în lume numai ceea ce-i hrăneşte patimile egoiste. De aceea, întreaga gândire patristică leagă cunoaşterea de despătimire, de rugăciune şi de cultivarea virtuţilor prin comuniunea omului cu Dumnezeu-Creatorul, deodată prezent în creaţie şi transcendent ei.”
„Prin viaţa duhovnicească, cu ajutorul harului, omul nu mai vede lumea creată ca ultima realitate, ci pe Dumnezeu-Creatorul ei. Mintea nu-l mai ţine pe om prizonier în posesia lucrurilor limitate, ci-l ajută să treacă dincolo de el însuşi şi de ele, în comuniune cu Dumnezeu Cel nelimitat şi netrecător. Pentru omul duhovnicesc, raţiunile inteligibile ale creaturilor sensibile devin hrană spirituală pentru minte. Lumea întreagă şi lucrurile din ea, devin mijloace de unire cu Dumnezeu. Lumea este astfel un dar şi un sacrament al iubirii divine. Prin aceasta, vedem cum Părinţii arată cuprinderea holistică şi integratoare a Ortodoxiei, în care orice experienţă de cunoaştere autentică din câmpul ştiinţelor poate fi o treaptă în apropierea de Dumnezeu, iar eforturile de cunoaştere ştiinţifică a lumii primesc valoare spirituală. Hristologia cosmică ortodoxă este una trinitară şi are ca bază comuniunea dintre Creator şi creaţie, dintre harul divin necreat şi libertatea persoanei umane, astfel încât raţionalitatea creaţiei se împlineşte în comuniunea personală. Alături de aceste câteva consideraţii, există numeroase motivaţii teologice care dovedesc faptul că gândirea patristică răsăriteană are deschideri importante spre ştiinţa actuală. Prin urmare, dialogul dintre teologia ortodoxă şi ştiinţele universului şi ale vieţii poate contribui la o mai bună cunoaştere a frumuseţilor Creaţiei şi a lucrării lui Dumnezeu în ea, pentru mântuirea oamenilor ca şi comuniune eternă de viaţă şi iubire cu Dumnezeu cel veşnic.”
