Adam şi Cristos au mers pe drumuri opuse

23.10.2008, Vatican (Catholica) - Pentru a fi fericit şi a ajunge în cer urmează calea lui Cristos, nu a lui Adam, a îndemnat Papa Benedict ieri, într-o lecţie despre cristologia paulină oferită în cadrul audienţei generale din Piaţa San Pietro. Pontiful a explicat că mândria lui Adam a condus la auto-distrugerea sa, în timp ce Cristos a luat calea opusă, cea a umilinţei, fiind „înălţat” de Tatăl. Discursul de miercuri a fost o continuare a seriei de reflecţii pe care Sfântul Părinte le oferă despre Apostolul Neamurilor în contextul celebrării în Biserica Catolică a Anului Paulin.

Papa a afirmat că predica Sf. Paul sublinia clar faptul că „învierea nu este un eveniment în sine, separat de moarte. Cel înviat este acelaşi cu cel răstignit. Cel înviat are de asemenea rănile. […] Paul a înţeles pe drumul spre Damasc această identificare dintre Cristos înviat şi Cristos răstignit: în acel moment i-a fost revelat cu claritate că Răstignitul era Înviatul şi că Înviatul era Răstignitul, care i-a spus lui Paul: `De ce mă prigoneşti?`” Contemplând această realitate, Paul a ajuns la o înţelegere profundă a „existenţei veşnice (a lui Cristos) în care El este una cu Tatăl”, a continuat Pontiful. Apoi a adăugat: „Aceste două dimensiuni – pre-existenţa veşnică cu Tatăl şi coborârea Domnului prin întrupare – sunt deja anunţate în Vechiul Testament, în figura Înţelepciunii. […] Şi putem vedea deja în cărţile Vechiului Testament că această coborâre a Înţelepciunii, întruparea ei, implică şi posibilitatea respingerii. Sf. Paul, dezvoltându-şi cristologia, se referă tocmai la această perspectivă: el recunoaşte în Isus Înţelepciunea veşnică existentă dintotdeauna, Înţelepciunea care coboară şi sălăşluieşte între noi, şi astfel îl poate descrie pe Cristos ca `puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu`.”

Papa Benedict a continuat cu un text paulin pe care l-a descris ca „unul dintre cele mai elevate texte din Noul Testament”: imnul din capitolul 2 al Epistolei către Filipeni. „Exegeţii sunt de regulă de acord că această pericopă a fost compusă înainte de textul Epistolei către Filipeni”, a explicat el. „Este o informaţie importantă deoarece înseamnă că iudeo-creştinismul, înainte de Sf. Paul, credea în divinitatea lui Isus. Cu alte cuvinte, credinţa în divinitatea lui Cristos nu este o invenţie elenistă, ce a apărut după viaţa pe pământ a lui Cristos, o invenţie care, uitând de umanitatea Sa, l-a divinizat. Vedem că în realitate iudeo-creştinismul primar credea în divinitatea lui Isus.” Sfântul Părinte a susţinut că textul imnului poate fi împărţit în trei părţi, „care ilustrează principalele momente ale călătoriei făcute de Cristos.”

A explicat: „Pre-existenţa sa este exprimată cu cuvintele: `El, fiind din fire Dumnezeu, nu a considerat un beneficiu propriu egalitatea sa cu Dumnezeu`. După aceea urmează coborârea voluntară a Fiului în a doua strofă: `s-a despuiat pe sine luând firea sclavului`, `s-a umilit pe sine, făcându-se ascultător până la moarte, şi încă moartea pe cruce`. A treia strofă a imnului anunţă răspunsul Tatălui la umilinţa Fiului: `Pentru aceasta şi Dumnezeu l-a înălţat şi i-a dăruit numele care este mai presus de orice nume`. […] Ceea ce este impresionant este contrastul dintre coborârea radicală şi glorificarea rezultată, în gloria lui Dumnezeu. Este evident că această a doua strofă e în contrast cu pretenţia lui Adam, care a dorit să se facă pe sine Dumnezeu, şi în contrast de asemenea cu acţiunea constructorilor Turnului Babel, care au dorit să construiască pentru ei un pod de legătură cu cerul, ca să se facă pe ei înşişi divini. Dar această iniţiativă mândră s-a terminat cu auto-distrugerea: în acest fel nu poţi să ajungi la cer, la fericirea adevărată, la Dumnezeu.”

„Gestul Fiului lui Dumnezeu este exact contrariul: nu mândrie ci umilinţă, care este împlinirea iubirii, iar iubirea este divină. Iniţiativa coborârii, a umilinţei radicale a lui Cristos, care contrastează cu mândria umană, este cu adevărat expresia iubirii divine; din ea urmează această înălţare la cer spre care ne atrage Dumnezeu cu iubirea Sa.” Episcopul Romei a încheiat cu un alt punct al cristologiei pauline: Cristos ca prim născut care ne invită să fim asemenea Lui. Expresia „prim născut”, din Coloseni, „implică faptul că primul între mulţi copii, primul între mulţi fraţi şi surori, s-a coborât pe sine pentru a ne atrage şi a ne face fraţi şi surori”, a explicat Pontiful. Iar „în Epistola către Efeseni găsim frumoasa expunere a planului divin de mântuire, atunci când Paul spune că în Cristos, Dumnezeu a dorit să recapituleze întreaga creaţie. Cristos este recapitularea a toate, El ia totul şi ne îndrumă spre Dumnezeu. Aceasta presupune o mişcare de coborâre şi de ridicare, invitându-ne să participăm la umilinţa Sa, adică la iubirea Sa pentru semeni, pentru ca astfel să fim participanţi la glorificarea Sa, transformându-ne în fii ai Fiului.” Papa a încheiat spunând: „să ne rugăm ca Domnul să ne ajute să ne conformăm umilinţei Sale, iubirii Sale, pentru a participa astfel la divinizarea Sa”.