Părinţii Sfintei Tereza de Lisieux: însoţitorii noştri pe calea vieţii
25.10.2008, Lisieux (Catholica) - Sub motoul „Dumnezeu mi-a dăruit părinţi mai demni să trăiască în cer decât pe pământ. Am avut fericirea să am părinţi fără egal”, numărul pe octombrie 2008 al revistei Lumea Catholica ni-i prezintă pe părinţii Sfintei Tereza de Lisieux, recent beatificaţi împreună chiar în ziua în care fiica lor a fost declarată în urmă cu mai mulţi ani Doctor al Bisericii: 19 octombrie, Ziua Mondială a Misiunilor. Articolul „Părinţii Sfintei Tereza de Lisieux: însoţitorii noştri pe calea vieţii”, tradus de Ecaterina Hanganu, prezintă căsnicia celor doi soţi care, refuzaţi în dorinţa lor de a intra în viaţa consacrată, au fost conduşi de Domnul spre a se întâlni şi a forma împreună o familie în căutarea permanentă a sfinţeniei.
Au avut nouă copii, din care au supravieţuit cinci, cinci fete care toate au intrat în viaţa călugărească. Soţii Martin „au fost angajaţi pe deplin în viaţa de zi cu zi, în afaceri, în viaţa socială şi eclezială. Dar în acelaşi timp, privirea lor era orientată constant spre Cer… Fiecare era constant în rugăciune, în viaţa contemplativă, în viaţa de rugăciune în familie, în viaţa liturgică a Bisericii şi împreună, în familia lor. Soţul şi soţia urmăreau un program strict. Mergeau în fiecare dimineaţă la Sfânta Liturghie de la ora 5.30… În fiecare dimineaţă şi seara se rugau cu toată familia. Respectau duminicile şi sărbătorile rânduite de Biserică. Louis conducea adoraţia de noapte a Euharistiei. Zelie, ultima care mergea la culcare, rămânea până la miezul nopţii. Erau o mulţime de lucruri care trebuiau făcute, dar Îl slujeau cu generozitate pe Dumnezeu şi aproapele”.
„Prin multele dureri şi încercări prin care le-a fost dat să treacă, Louis şi Zelie au continuat să creadă în iubirea pe care Dumnezeu o poartă personal fiecăruia dintre ei şi copiilor lor, în parte… Zelie avea puterea să-i scrie cumnatei sale, consolând-o la moartea copilului acesteia: `Scumpul tău copilaş e cu Dumnezeu acum; se uită în jos la tine şi te iubeşte şi într-o zi va fi din nou al tău`”. Referindu-se la moartea propriilor ei copii, ea continua: „Mulţi mi-au spus: `ar fi fost mai bine pentru tine să nu-i ai deloc`. Dar n-am putut suporta o astfel de vorbărie. Nu cred că părerea de rău şi necazurile pe care le-am îndurat ar putea fi comparate cu fericirea eternă a copiilor mei cu Dumnezeu. În afară de asta, ei nu sunt pentru totdeauna pierduţi; viaţa-i scurtă şi e plină de cruci, dar îi vom regăsi iarăşi în Cer”.
„După ce au dus o viaţă eroică, Louis şi Zelie au avut de îndurat boli lungi şi necruţătoare, iar în cazul lui Zelie, moartea prematură. Ea a murit de cancer la sân la vârsta de 46 ani, pe când Tereza, fiica cea mai mică, nu avea decât 4 ani. La aflarea diagnosticului a avut puterea să scrie: `Aşadar, să lăsăm totul în mâna Domnului. El ştie mai bine decât noi ce anume e bine pentru noi. El răneşte şi tot El vindecă. Am să merg la Lourdes cu primul pelerinaj şi sper că Sfânta Fecioară mă va vindeca dacă acest lucru e necesar`. Când a văzut că nu s-a vindecat la Lourdes, şi-a păstrat mai departe credinţa”. În încheierea materialului se subliniază: „Dumnezeu a chemat Biserica să-i beatifice pe cei doi soţi, nu pentru gloria lor, ci ca să ne stimuleze, în împrejurările specifice societăţii de astăzi, să le imităm iubirea, fidelitatea în iubire, slujirea lui Dumnezeu şi a aproapelui, iubirea faţă de cei săraci, implicarea în rugăciune şi în viaţa comunităţii, şi mai ales abandonarea completă în faţa voinţei lui Dumnezeu”.
