Glasul rugator al copiiilor
30.10.2008, Valea lui Mihai (Catholica) - Asociaţia „Ave Miriam” Valea lui Mihai în colaborare cu Parohia Greco-Catolică Valea lui Mihai au organizat un program spiritual şi cultural „Glasul copiilor – un rozar viu pentru familii”.
În seara zilei de duminică 26 octombrie, în Biserica Greco-Catolică din Valea lui Mihai într-un ambient luminat doar de lumânări, copiii din Parohia Greco-catolică împreună cu alţi tineri din localitate au recitat rugăciunea Rozarului. Mărgelele rozarului au fost simbolizate de lumânările aşezate pe pardoseala bisericii, în faţa cărora copiii rosteau pe rând rugăciunile „Tatăl nostru…” şi „Născătoare de Dumnezeu”. Meditaţiile corepunzătoare acestei devoţiuni au fost asociate cu icoanele aferente şi proiectate pentru a introduce cât mai profund persoanele prezente, copii, părinţi şi bunici în această atmosferă mistică.
Pentru a se face cunoscut acest element cultual, rugăciunea Rozarului, s-a proiectat un material despre istoricul şi răspândirea sa, precum şi momente din drumul spiritual al comunităţii credincioşilor greco-catolici, care a culminat în această vară cu vizita statuii pelerine a Maicii Sfinte şi binecuvântarea bisericii în data de 14 august.
Aceste ocazii, pe lângă darurile spirituale pe care ni le aduce, ne facilitează cunoaşterea reciprocă şi acceptarea diversităţii culturale şi cultuale bogate. Ramane si dorinta unirii in rugaciune a intregii familii, izvor de pace si binecuvantare.
Zorel ZIMA, preot
anunţ trimis de Zima Zorel
