Să ne îmbogăţim sufleteşte pentru a-i putea îmbogăţi pe alţii
30.10.2008, Iaşi (Catholica) - Sosit în Dieceza de Iaşi în ziua de 27 octombrie 2008, Mons. Peter Kihara Kariuki, Episcop de Marsabit (Kenya), a celebrat Liturghia a doua zi dimineaţă, împreună cu PS Petru Gherghel, la Seminarul din Iaşi, unde le-a vorbit seminariştilor. După ce a vizitat Catedrala, a plecat spre Bacău trecând prin Butea şi Gherăeşti. La Bacău, împreună cu PS Petru Gherghel şi PS Aurel Percă, după ce s-a întreţinut cu tinerii răspunzându-le la întrebări, a celebrat Liturghia la ora 18.00 în cadrul căreia trei tineri au primit mandatul misionar pentru Kenya. Miercuri a celebrat în comunitatea din Pildeşti. Pentru cititorii revistei „Lumina creştinului” şi ai sitului Diecezei de Iaşi, Mons Kihara a binevoit să răspundă la câteva întrebări puse de pr. Cornel Cadar. Preluăm interviul de pe Ercis.ro
– Pentru început vă rog să ne oferiţi câteva informaţii despre Dieceza pe care o păstoriţi.
– Dieceza de Marsabit se află în partea de nord a Kenyei, lângă graniţa cu Etiopia. Are o suprafaţă de 98.000 km2. Populaţia este puţină, pentru că este o zonă aridă. Este o populaţie nomadă. Sunt doar 215.000 de persoane. Dintre ei, 25.000 sunt catolici. Mai muţi sunt protestanţi (anglicani sau grupuri neoprotestante), apoi tradiţionalişti şi musulmanii. Suntem o minoritate şi acesta este unul dintre motivele pentru care vrem să avem mai mulţi misionari care să ne ajute. În Dieceză, care a fost întemeiată cu 44 de ani în urmă, avem doar şapte preoţi diecezani, locali. Ceilalţi 21 sunt misionari, provenind din Germania, România şi Italia, fidei donum sau din diferite congregaţii. Aşteptăm ca Episcopii să se organizeze, pentru că au promis că vor mai trimite doi preoţi. Deocamdată sunt 12 parohii. Când vom avea preoţi mai mulţi se vor deschide şi alte parohii, pentru a fi prezenţi acolo unde se află oamenii. Sperăm că vom avea şi preoţi de la noi: avem şapte seminarişti care studiază în Dieceza de Nyeri. O singură soră a depus prima profesiune la 10 martie 2007 într-o congregaţie indiană, iar un frate a depus voturile la benedictini.
– Care sunt problemele cu care se confruntă Dieceza?
– Problemele pe care le avem sunt de ordin social şi etnic. Diferitele triburi fură între ele animale, aşa cum este în viaţa tradiţională. Oamenii se ucid între ei. Când fură aici, ucid în altă parte. Pe lângă aceasta, există o problema mult mai mare. În zonă nu este nici un râu care să aducă apă potabilă. Apa pe care o bem este de la ploaie. Sunt puţine fântâni cu apă potabilă. Este o mare nevoie de apă. Din lipsa apei şi din folosirea apei murdare se nasc bolile. Este şi problema hranei, care nu conţine elementele necesare pentru asigurarea sănătăţii. Pastoral, ne implicăm în crearea de dispensare, şcoli pentru oameni şi în distribuirea de alimente atunci când avem. Căutăm să aducem pacea şi reconcilierea între cei care fură, care ucid. Sunt misiuni pastorale dificile.
– Un preot care face parte dintr-un trib cum este privit de cei dintr-un alt trib?
– În zonă sunt nouă triburi. Dacă din tribul preotului cineva fură sau ucide, preotul nu poate lucra în celelalte triburi. Este considerat ca şi cum ar face parte din tribul inamic. Şi aceasta este o problemă: preoţii nu pot merge să lucreze în toate părţile.
– Evanghelia, mesajul lui Cristos, este de ajutor în aceste conflicte? Îi face pe oameni să fie mai buni?
– Da, ajută, însă sunt puţini cei care cred. Majoritatea oamenilor sunt tradiţionalişti care merg după logica: „Aceştia au furat, i-au ucis pe ai noştri, deci nu ne pot fi prieteni, nu putem împărţi cu ei, sunt duşmanii noştri”.
– Dar creştinii sunt diferiţi de ceilalţi, gândesc într-un alt mod? Mai întâi credinţa şi apoi sângele sau întâi sângele şi apoi credinţa?
– După cum spuneam creştinii sunt o minoritate. Evident, fiind la începutul credinţei, mulţi sunt alături de cei care fac parte din tribul lor, din sângele lor. Cu alte cuvinte, pentru mulţi duşmanii tribului sunt şi duşmanii lor. În aceste condiţii, prima este familia bazată pe sânge, a doua este familia bazată pe credinţă. În aceste persoane, credinţa trebuie să crească pentru a ajunge să considere că apa baptismală formează o familie mai mare decât familia bazată pe legătura de sânge. Creştinii trebuie să fie ajutate în acest sens.
– De mai mulţi ani în Dieceza de Marsabit lucrează şi preoţi din Dieceza de Iaşi. Acum sunt trei: pr. Eugen Blaj, pr. Isidor Mârţ şi pr. Victor Osoloş. Cum vedeţi munca lor pastorală?
– Apreciez mult slujirea lor şi mărturia pe care o dau. Îi iubim pentru că ne ajută să răspândim evanghelia. Aşteptăm şi alţii. Este mare nevoie de preoţi. Sigur, e necesar foarte mult timp pentru a învăţa limba localnicilor. Chiar şi eu, care sunt din Kenya, nu îi înţeleg. Noi predicăm în limba swahili, care apoi este tradusă în limba oamenilor. E o mare speranţă cu seminariştii care provin dintre ei. Cu siguranţă, ei, ajungând preoţi, nu vor mai avea nevoie de traducere.
– Trei tineri din Moldova vor pleca în curând în dieceza dv. Ei au primit crucea misionară la Bacău. Acolo v-aţi întâlnit cu mulţi tineri. Ce mesaj doriţi să le transmiteţi tinerilor şi credincioşii din Dieceza de Iaşi?
– Mulţumesc lui Dumnezeu mai întâi pentru oportunitatea pe care am avut-o de a-l întâlni nu doar pe Mons. Petru Gherghel, ci şi pe preoţi, pe seminarişti şi câteva comunităţi. Tinerilor şi credincioşilor doresc să le spun ceea ce sublinia papa Ioan Paul al II-lea: să deschidem porţile inimii către lume şi astfel vom primi har de la Dumnezeu. Să ne îmbogăţim sufleteşte pe noi pentru a-i putea apoi îmbogăţi alţi oameni, pe cei din Africa. Toţi suntem invitaţi să ne simţim şi să formăm o singură familie, deschizându-ne porţile inimii, ale umanităţii, ale culturii noastre.
Imagini
