Întrunirea Consiliului Prezbiteral Diecezan la Iaşi
11.11.2008, Iaşi (Catholica) - Membrii Consiliului Prezbiteral Diecezan s-au întrunit sediul Episcopiei de Iaşi luni, 10 noiembrie 2008, începând cu ora 10.30. Şedinţa a început cu rugăciune şi cu proclamarea cuvântului lui Dumnezeu (Evr 4,12). Au participat toţi membrii Consiliului Prezbiteral, odată cu această întrunire adăugându-se încă trei: pr. Anton Dancă, pr. Petru Tamaş, pr. Emilian Cătălin, noul provincial OFMConv, informează Ercis.ro.
Primul punct al ordinii de zi a fost prezentat de PS Petru Gherghel: mesajul Sinodului Episcopilor din octombrie 2008 legat de Sfânta Scriptură. Pr. Iosif Antili a prezentat activitatea Oficiului pentru Pastoraţia Biblică, vorbind despre impactul catehezelor în parohii; a semnalat un alt material util pentru cateheză sau pentru orele de religie: cartea lui Giuseppe Pulcinelli „Pentru a-l cunoaşte pe apostolul Paul”. Având în vedere că suntem în Anul Sfântului Paul, pr. Iulian Kropp a vorbit de un posibil pelerinaj pe urmele Sf. Paul, iar PS Gherghel a făcut propunerea unui pelerinaj al icoanei Maicii Domnului de la Cacica prin parohii.
După ce pr. Ştefan Lupu a precizat că ritualurile şi cărţile liturgice sunt traduse aproape toate, s-a decis ca pentru noul Liturghier să se facă două volume. Pr. Mihai Coşa a prezentat un material cu privire la adoraţia euharistică, propus de Congregaţia pentru Cler. În ultima parte s-au discutat probleme administrative, prezentate de PS Aurel Percă şi pr. Petru Sescu. La finalul întrunirii, pr. Eugen Blaj, misionar în Kenya, a mulţumit tuturor celor care au susţinut programele părinţilor misionari şi a cerut continuarea acestei susţineri; iar pr. Florin Sescu a prezentat un raport de activitate pastorală a copiilor din zona Bacău.



