„Noaptea de Cristal”, începutul persecutării evreilor germani
11.11.2008, Vatican (Catholica) - După recitarea antifonului marian Angelus, din ziua de duminică, 9 noiembrie 2008, Papa Benedict al XVI-lea s-a referit la tragicul eveniment din Germania cunoscut sub numele „Noaptea de Cristal”, a lansat un apel pentru restabilirea păcii în regiunea Kivu de Nord din Republica Democratică Congo şi a menţionat celebrarea Zilei Mulţumirii sărbătorită duminică în Italia la nivel naţional. „Cade în această zi a 70-a aniversare a tristului eveniment petrecut în noaptea dintre 9 şi 10 noiembrie 1938, când s-a dezlănţuit în Germania furia nazistă împotriva evreilor”, aflăm de la Radio Vatican.
Sfântul Părinte a precizat: „Au fost atacate şi distruse magazine, birouri, locuinţe, sinagogi, au fost ucise numeroase persoane, marcând începutul persecutării sistematice şi violente a evreilor germani, care s-a încheiat în Shoah. Şi astăzi încă simt durere pentru ceea ce s-a întâmplat în acea tragică împrejurare, a cărei amintire trebuie să servească la a face astfel ca asemenea orori să nu se mai repete niciodată şi ca oamenii să se angajeze la toate nivelele împotriva oricărei forme de antisemitism şi de discriminare, educând mai ales tinerele generaţii la respectul şi acceptarea reciprocă. În afară de aceasta, vă invit să vă rugaţi pentru victimele de atunci şi să vă uniţi cu mine în a manifesta profundă solidaritate pentru lumea ebraică”.
„Continuă să sosească ştiri neliniştitoare din regiunea Kivu de Nord din Republica Democratică Congo. Sângeroase ciocniri armate şi atrocităţi sistematice au provocat şi provoacă încă numeroase victime între civilii nevinovaţi; distrugeri, jafuri şi violenţe de orice fel au constrâns alte zeci de mii de persoane să abandoneze şi acel puţin pe care îl aveau pentru a supravieţui. Se calculează că evacuaţii sunt actualmente peste un milion şi jumătate. Tuturor şi fiecăruia dintre ei doresc să le exprim apropierea mea specială în timp ce încurajez şi binecuvântez pe toţi cei care se străduiesc să aline suferinţele lor, între care menţionez în special operatorii pastorali ai acelei Biserici locale. Familiilor lipsite de cei dragi ai lor să le parvină condoleanţele mele şi asigurarea rugăciunii mele de ajutor spiritual. În fine, reînnoiesc apelul meu fervent ca toţi să colaboreze la restabilirea păcii în acel ţinut de prea mult timp martirizat, în respectul legalităţii şi mai presus de toate a demnităţii fiecărei persoane.”
Papa a mai amintit faptul că „se celebrează astăzi în Italia Ziua Mulţumirii, care anul acesta are ca temă: `Am fost flămând şi mi-aţi dat de mâncare`. Unesc vocea mea cu cea a Episcopilor italieni care, plecând de la cuvintele lui Isus, atrag atenţia asupra gravei şi complexei probleme a foamei, devenită şi mai dramatică din cauza creşterii preţurilor la unele alimente de bază. Biserica, în timp ce repropune principiul etic fundamental al destinaţiei universale a bunurilor, îl pune în practică, după exemplul Domnului Isus, prin multiple iniţiative de împărtăşire cu alţii. Mă rog pentru lumea rurală, în special pentru micii cultivatori ai ţărilor în curs de dezvoltare. Încurajez şi binecuvântez pe cei care se angajează ca nimeni să nu ducă lipsă de o alimentaţie sănătoasă şi adecvată: cine ajută săracul îl ajută pe Cristos însuşi.”
