Părinţi trebuie să îşi reia locul de neînlocuit în educaţie
12.11.2008, Roma (Catholica) - Un oficial al Vaticanului afirmă că apărarea familiei înseamnă apărarea educaţiei şi educaţia este esenţială pentru viitorul omenirii. Cardinalul Zenon Grocholewski, prefectul Congregaţiei pentru Educaţia Catolică, a afirmat acest lucru într-un interviu publicat în data de 30 octombrie 2008 de revista italiană „Il Consulente Re”. Educaţia, a explicat Cardinalul, nu este doar cunoaştere şi capacităţi tehnice. Această informaţie poate fi „folosită pentru bine sau pentru rău”, a spus el, după cum o arată istoria.
În schimb, „este necesar să educăm oamenii pentru ca ei să ştie cum şi să dorească să folosească ceea ce au învăţat în favoarea binelui şi nu a răului”, a spus Cardinalul Grocholewski. Adevărata educaţie „nu este contrară libertăţii şi nu este o impunere”, ci „ţinteşte tocmai la a forma persoane libere, care nu sunt şi nu vor deveni sclave ale viciilor lor”. Oficialul Vaticanului a recunoscut că educaţia este mai dificilă astăzi decât în trecut, având în vedere influenţa şcolilor şi a mass-media asupra rolului „de neînlocuit” al familiei.
Astfel, educaţia catolică are un rol important, a spus el, ţintind la „favorizarea dezvoltării fizice, intelectuale şi morale a persoanei umane, spre conştiinţa deplină de sine şi spre stăpânirea de sine, asumarea responsabilităţilor, participarea la valorile şi la binele comun”. Cardinalul Grocholewski a spus că există trei ţeluri fundamentale pentru educaţia catolică: „proclamarea eficientă a Evangheliei, intrarea în viaţa liturgică şi de rugăciune, şi maturizarea religioasă, spirituală şi morală a elevului”. Implică, aşadar, „o educaţie care… se ocupă de creşterea integrală a elevului, în toate dimensiunile lui”.
„Aceasta înseamnă a acţiona în conformitate cu un concept antropologic care priveşte elevul ca o viaţă care trebuie promovată – o viaţă cu o dimensiune transcendentă, şi o persoană de încurajat şi sprijinit în procesul maturizării umane, pentru ca să poată să îşi atingă plenitudinea potenţialului şi aspiraţiilor sale, şi să găsească în Cristos, omul perfect, modelul de urmat”. Cardinalul a subliniat că educaţia catolică trebuie să înceapă în familie. Astăzi, este necesar ca familiile „să reia funcţia educaţională care le este caracteristică. În căldura căminului familial, de fapt, se găseşte prima şcoală a vieţii şi a virtuţilor sociale, prima şi neînlocuibila şcoală a cetăţeniei şi a credinţei, a sensibilităţii faţă de valori”.
