A trecut la cele veşnice pr. Petru Pecican
18.11.2008, Arad (Catholica) - Astăzi a avut loc la Arad înmormântarea pr. prot. Onorar Petru Pecican, trecut la Domnul la sfârşitul săptămânii trecute. Pe situl BRU.ro a apărut un material „in memoriam” din care aflăm că Petru Pecican, s-a născut la 2 martie 1921, în comuna Sâmbăteni, judeţul Arad, într-o familie de ţărani săraci. Şcoala primară a făcut-o în oraşul Arad, cartierul Micălaca Veche, iar studiile medii, în aceeaşi urbe de pe Mureş, la Gimnaziul Iosif Vulcan şi la Liceul comercial. După bacalaureat, a fost nevoit să decidă între alegerea straielor civile şi militare, între Academia Teologică ortodoxă din Arad (părinţii lui erau ortodocşi) ca student ordinar, şi serviciul militar obligatoriu, trecând şi prin focul celui de-al doilea război mondial, ca simplu soldat şi ca ofiţer de rezervă.
În anul universitar 1946, după absolvirea Academiei Teologice arădene, în perspectiva licenţei şi a doctoratului, a frecventat cursurile Facultăţii de Teologie ortodoxă de la Bucureşti. În octombrie 1947 s-a înscris la Facultatea de Litere şi Filozofie din Capitală de pe vremea marilor dascăli Tudor Vianu, George Călinescu, Mircea Florian, Anton Dumitru, Constantin Giurăscu etc. Toamna anului 1948 aduce cu sine, în toată ţara arestări, exproprieri, sărăcie, scoaterea Bisericii Române-Unite în afara legii, epurarea cărţilor şi a numeroşi titulari de catedre, propagarea ostentativă a ateismului, politizarea comunistă a cursurilor, apariţia unor comisari culturali străini, în spatele titularilor etc. La 3 iunie 1953, în Arad, a fost arestat de pe stradă şi transportat la securitatea din Bucureşti. Acuzaţia? Crimă de uneltire împotriva ordinii sociale. Propriu-zis, a spus „nu”, ateo-comunismului din ţară.
Urmează o captivitate de 11 ani, temniţă grea alternând cu munca forţată, prin penitenciarele Jilava, Gherla, Aiud, şi prin lagărele de muncă de la Noua Culme şi Periprava. A avut două condamnări: una de şase ani (1953-1959), şi a doua, de încă 5 ani (1959-1964), în continuarea celei dintâi, pentru activitate catolică „subversivă”, în temniţă, în timpul executării primei sentinţe. În iulie 1953 l-a cunoscut în secţia a III-a a Penitenciarului Jilava (supranumit „Reduit”), pe Monseniorul Vladimir I. Ghika (1873-1954), condamnat pentru aşa-zisa vină de a-l fi slujit exemplar pe Cristos, ca preot catolic. Abia sosit de la Jilava, împreună cu alţi încarceraţi, a avut ocazia să-l cunoască personal pe Horia Cosmovici – ilustru fiu spiritual al Mgr. Ghika, reputat avocat al ţării şi epocii, fost ministru subsecretar de stat al generalului Antonescu. În iunie 1959 a fost transferat la Noua Culme – un lagăr de muncă forţată din zona Canalului Dunăre-Marea Neagră – unde, sub o colină pleşuvă din apropierea unei cariere de piatră, a rostit în genunchi, după rânduială, în faţa părintelui captiv greco-catolic Ioan Vladovici, Crezul convertirii la catolicism, pentru început în ritul latin.
În luna mai 1964, a fost eliberat după 11 ani de detenţie! În anul 1967 s-a căsătorit şi a avut doi copii: Maria-Rozalia şi Petru-Gabriel. În anul 1977 este hirotonit în clandestinitate de Episcopul Iuliu Hirţea. În 1993 a publicat lucrarea: „Lourdes – oază a păcii lăuntrice”. Primeşte mult aşteptatul nihil obstat pronunţat de Arhiepiscopia romano-catolică a Bucureştiului, spre recunoaşterea Ordinului Rozei al cărui obiectiv era – şi continuă să fie – „încreştinarea lumii politice”.A fost numit superior al Ordinului Rozei şi a contribuit la publicarea lucrării „Manualul omului politic creştin” (Catehismul primar al Ordinului). A tradus din limba franceză cărţile „Cartea familiei” de Wininger (încă nepublicată) şi „Sf. Francisc de Assisi” scrisă de N. Rozetter. Şi-a publicat scrierile: „Homo Homini Christus!” şi „Laudă de seară”. A primit numirea de protopop onorific al Bisericii greco-catolice din Arad.
La 29 iunie 2007 i s-a conferit de către PS Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj, prin ordinul Papei Benedict al XVI-lea, distincţia de Prelat de Onoare al Sanctităţii Sale, ca încununare a vieţii spirituale în slujba lui Cristos şi a Bisericii Sale. La vârsta de 87 de ani, ca desăvârşire a vieţii sale familiale de soţ, tată şi bunic avut bucuria să-şi vadă şi să îşi binecuvânteze propriul nepot: Mihai-Ciprian. Fie ca memoria sa să fie mereu vie în sufletele tuturor celor care l-au cunoscut, preţuit şi iubit.
Imagini
