Ultima duminică a anului liturgic
23.11.2008, Vatican (Catholica) - În ciuda vremii rece şi a cerului înnorat, la prânz mii de credincioşi, romani şi pelerini din diferite părţi ale lumii, s-au reunit în Piaţa San Pietro ca să asculte cuvântul de învăţătură al Episcopului Romei şi să se roage împreună antifonul marian „Angelus Domini”. Textul alocuţiunii Sfântului Părinte a fost tradus ca de obicei de redacţia română a Radio Vatican, de unde l-am preluat în continuare. Dragi fraţi şi surori,
Celebrăm astăzi ultima duminică a anului liturgic, solemnitatea Domnului nostru Isus Cristos Regele universului. Ştim din Evanghelii că Isus a refuzat titlul de rege când era înţeles în sens politic, după criteriul „capilor naţiunilor” (cf Matei 20,25). În schimb, în timpul pătimirii, el a revendicat o regalitate singulară înaintea lui Pilat, care l-a întrebat explicit: „Aşadar, eşti rege?”, şi Isus i-a răspuns: „Tu spui că sunt rege” (Ioan 18,37); puţin înainte însă declarase: „Împărăţia mea nu este din lumea aceasta” (Ioan 18,36). De fapt, regalitatea lui Cristos este revelaţie şi actualizare a celei a lui Dumnezeu Tatăl, care conduce toate lucrurile cu iubire şi cu dreptate. Tatăl i-a încredinţat Fiului misiunea de a da oamenilor viaţa veşnică, iubindu-i până la jertfa supremă, şi în acelaşi timp i-a conferit puterea de a-i judeca, din moment ce s-a făcut Fiu al omului, în toate asemenea nouă (cf Ioan 5,21-22.26-27).
Evanghelia de astăzi insistă tocmai pe regalitatea universală a lui Cristos judecătorul, prin minunata parabolă a judecăţii finale, pe care Sfântul Matei a aşezat-o imediat înainte de povestirea Patimii (25,31-46). Imaginile sunt simple, limbajul este popular, dar mesajul este extrem de important: este adevărul despre destinul nostru ultim şi criteriul cu care vom fi evaluaţi. „Am fost flămând şi voi mi-aţi dat să mănânc, am fost însetat şi voi mi-aţi dat să beau, am fost străin şi voi m-aţi primit” (Matei 25,35) şi următoarele. Cine nu cunoaşte această pagină? A devenit parte din civilizaţia noastră. A marcat istoria popoarelor de cultură creştină: ierarhia de valori, instituţiile, numeroasele opere de binefacere şi sociale. Într-adevăr, împărăţia lui Cristos nu este din această lume, dar poartă la îndeplinire tot binele care, mulţumită lui Dumnezeu, există în om şi în istorie. Dacă punem în practică iubirea pentru aproapele nostru, potrivit mesajului evanghelic, atunci facem loc stăpânirii lui Dumnezeu, şi împărăţia Sa se realizează în mijlocul nostru. Dacă în schimb fiecare se gândeşte numai la propriile interese, lumea nu poate decât să se ruineze.
Dragi prieteni, împărăţia lui Dumnezeu nu este o chestiune de onoruri şi de aparenţe, ci, după cum scria Sfântul Paul, este „dreptate, pace şi bucurie în Duhul Sfânt” (Romani 14,17). Domnului are la inimă binele nostru, şi anume ca fiecare om să aibă viaţă, şi ca mai ales fiii săi mai „mici” să poată intra la ospăţul pe care El l-a pregătit pentru toţi. De aceea, nu ştie ce să facă cu acei care cu ipocrizie zic „Doamne, Doamne” şi apoi nesocotesc poruncile Sale (cf Matei 7,21). În împărăţia Sa veşnică, Dumnezeu îi primeşte pe toţi cei care se străduiesc zi de zi să pună în practică cuvântul Său. De aceea Fecioara Maria, cea mai umilă dintre toate făpturile, este cea mai mare în ochii săi şi stă ca Regină la dreapta lui Cristos Rege. Mijlocirii sale cereşti să ne încredinţăm încă o dată cu încredere filială, ca să ne putem realiza misiunea creştină în lume.
Pe aceeaşi temă este şi videoştirea
