Frumuseţea reală este legată de adevăr
26.11.2008, Vatican (Catholica) - Căutarea frumuseţii fără adevăr şi bunătate îi poate face pe tineri să caute paradisuri artificiale care pur şi simplu ascund goliciunea interioară, a spus Papa Benedict al XVI-lea, într-un mesaj trimis preşedintelui Consiliului Pontifical pentru Cultură, Arhiepiscopul Gianfranco Ravasi, şi adresat membrilor academiilor pontificale care participă la o conferinţă despre „Universalitatea frumuseţii: o comparaţie între estetică şi etică”.
Există în prezent o separare „dramatică” între „căutarea frumuseţii, înţeleasă într-un mod reductiv ca o formă exterioară, o aparenţă de căutat cu orice preţ, şi [căutarea] adevărului şi a bunătăţii acţiunilor”, a scris el. Această separare, a atras atenţia Sfântul Părinte, transformă frumuseţea „într-un simplu estetism, şi, mai ales pentru tineri, conduce la aparenţele efemere, banale şi superficiale, sau chiar la paradisuri artificiale, care deghizează şi ascund goliciunea şi inconsistenţele interioare”. În faţa la toate acestea, creştinii sunt chemaţi să dea mărturie nu doar despre adevărul credinţei, ci şi despre frumuseţea ei, prin intermediul „lucrărilor care sunt în acelaşi timp frumoase şi bune”, care indică spre „o altă frumuseţe, adevăr şi bunătate care îşi au doar în Dumnezeu perfecţiunea şi izvorul ultim”.
În cadrul conexiunii dintre frumuseţe, adevăr şi dreptate, a arătat Papa, este nevoie din nou „să legăm frumuseţea de raţiune”, deoarece „raţiunea care ar dori să se separe de frumuseţe ar fi diminuată, şi de asemenea frumuseţea lipsită de raţiune ar fi redusă la o mască goală şi iluzorie”. Papa i-a invitat pe artişti să se reîntoarcă la Scrisoarea către artişti din 1999 a Papei Ioan Paul al II-lea: „Aceasta este misiunea voastră: să treziţi veneraţie şi dorinţă de frumos, să formaţi sensibilitatea sufletelor şi să alimentaţi pasiunea pentru tot ceea ce constituie o expresie autentică a geniului uman şi o reflectare a frumuseţii divine”.
