LC: Bucuriile Chinei
30.11.2008, Roma (Catholica) - „A vorbi despre bucurie într-o Biserică persecutată de cel mai puternic guvern comunist din lume pare o lipsă de respect, sau mai bine spus o contradicţie. Este un mister legat de inima creştinismului – o religie care consideră ca victorie crucială moartea mântuitorului său Dumnezeu-om pe o cruce, două axe de lemn legate de păcatele fiecărei fiinţe umane vii, păcatele mele şi ale tale. Adevărul trebuie să fie spus şi include adevărul deplin despre Biserica Catolică din China, unde poporului îi sunt negate drepturile umane şi libertăţile religioase fundamentale, dar care are şi inimă triumfătoare şi bucuroasă”, afirmă Mark Miravalle, autorul articolului „Bucuriile Chinei”, apărut în numărul pe noiembrie 2008 al revistei Lumea Catholica, în traducerea pr. Mihai Pătraşcu.
Mark Miravalle a scris „Cele şapte dureri ale Chinei”, carte pe care „nu o planificasem înainte de a ajunge în China”, apărută „din jurnalul vizitei mele precedente în ţară. Relata experienţele intense ale realităţilor zilnice tragice pentru poporul şi Biserica din China”. La o următoare vizită a sa în această ţară, un preot chinez care citise cartea i-a atras atenţia că dintr-un anumit punct de vedere este incompletă. „Este o carte splendidă şi are multe aspecte pozitive, dar acum vă provoc să scrieţi ceva despre `Misterele de bucurie ale Chinei`. Faptul de a arăta numai aspectul dureros nu va încuraja poporul. Isus a îndurat suferinţele pătimirii Sale, dar a avut şi bucuriile Sale şi gloria Sa. Trebuie să scrieţi şi despre victoriile care au loc în Biserica din China”.
În contextul dificil din China, la scrierea cărţii „am fost avertizat de anumite organizaţii catolice de control să evit să ofer prea multe detalii despre puternicele victorii spirituale ale umilei Biserici chineze, de frică să nu se provoace un nou val de persecuţii din partea birourilor regionale pentru chestiuni religioase din cadrul guvernului central de la Beijing. Şi cu toate acestea, după ce a citit cartea, preotul chinez avea impresia, justificată sau nu, că textul nu aducea un omagiu adecvat bucuriilor, victoriilor, creşterii şi dezvoltării Bisericii Catolice din China care au loc în pofida persecuţiilor severe pe care le îndură. Convingerea preotului cu privire la importanţa de a mărturisi bucuria Evangheliei lui Isus şi bucuriile contemporane ale catolicilor chinezi m-a convins”, autorul relatându-le însă „în mod prudent şi fără risc pentru siguranţa şi succesul lor”.
„Doresc să prezint două mărturii vii ale bucuriei Bisericii din China, care luptă în mijlocul unor mari suferinţe. Aceste două chipuri fericite provin din extremităţi opuse ale aceluiaşi spectru ecleziastic, dar fiecare în felul său manifestă prin virtuţi eroice chipul lui Isus şi trupul Său aşa cum există în China”. Primul caz este al Episcopului numit cu discreţie „P”, din Asociaţia Catolică Patriotică. „Luptând pentru a menţine balanţa dificilă între completa ortodoxie doctrinală şi lealitatea faţă de Papa pe de o parte şi cooperarea (fără compromis moral) cu autorităţile guvernamentale locale la nivele secundare de dialog şi de programe sociale pe de altă parte, acest inteligent dar nevinovat păstor a ştiut să dea turmei sale accesul spiritual şi siguranţa socială care astăzi aduc în fiecare an mii de botezuri de adulţi în dieceza sa”.
Al doilea caz este al Episcopului „C”, din Biserica Catolică aflată în clandestinitate. „A adera la Asociaţia patriotică este inacceptabil din punct de vedere moral pentru el şi pentru oamenii săi. Aceasta pentru că în felul acesta ar fi constrâns să pună în practică, în regiunea sa, un program contrar învăţăturilor Bisericii şi independent faţă de Pontiful Roman. Fără a intra în mod imprudent în detalii, e suficient să spunem că acest Episcop nu poate face altceva decât să dea mărturie despre credinţa sa catolică şi despre lealitatea sa necondiţionată faţă de Sfântul Părinte. Şi acest lucru l-a făcut în mod neobosit în pofida repetatelor persecuţii care l-au costat peste 20 de ani de temniţă sau de detenţie şi separare de turma sa, pur şi simplu pentru că nu a voit să spună `da` Beijingului şi `nu` lui Cristos”.
