Congresul Şcolilor Catolice din Europa, la Roma
02.12.2008, Roma (Catholica) - S-a deschis luni, 1 decembrie 2008, la Roma, Congresul pe tema Şcolilor Catolice din Europa. Întâlnirea este promovată de Comisia pentru Cateheză, Şcoală şi Universitate din cadrul Consiliului Conferinţelor Episcopale ale Europei (CCEE), în colaborare cu Comitetul European de Învăţământ Catolic şi cu sprijinul Conferinţei Episcopale Italiene. Din România participă PS Aurel Percă, Episcop auxiliar de Iaşi, responsabil în domeniu în cadrul Conferinţei Episcopilor Catolici din România, informează Radio Vatican.
Şcolile catolice oferă o contribuţie fundamentală spaţiului public european, a spus, deschizând lucrările Congresului, Mons. Vincent Nichols, preşedinte al Comisiei din cadrul CCEE pentru Cateheză, Şcoală şi Universitate. Aceste şcoli sunt purtătoare de valori şi, mai ales, în primirea studenţilor nu fac deosebire de starea materială sau de clasa socială. De la ele, a spus Mons. Nichols, vine „o mărturie foarte clară despre adevărul persoanei umane. El sunt chemare să sublinieze o ecologie integrală şi fecundă”.
Potrivit Mons. Diego Coletti, preşedintele Comisiei episcopatului italian pentru Şcoală, „în Europa există o ofensivă a relativismului. Şcolile catolice trebuie aşadar să repropună cu tărie mesajul evanghelic”. În legătură cu reducerea fondurilor pentru şcoala paritară italiană, Mons. Coletti a spus că – dacă se va confirma – „ar avea efecte devastatoare şi nu puţine institute ar risca să fie închise”.
