Liturghie în memoria Episcopului Anton Durcovici
11.12.2008, Iaşi (Catholica) - Cu ocazia împlinirii a 57 de ani de la moartea Episcopului Anton Durcovici, în Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” a avut loc o Liturghie de comemorare a acestui moment, miercuri, 10 decembrie 2008, începând cu ora 18.00. Celebrarea a fost prezidată de PS Petru Gherghel. La începutul Liturghiei, PS Gherghel a evocat personalitatea Episcopului martir Anton Durcovici. A amintit şi faptul că anul acesta s-au împlinit 120 de ani de la naşterea lui, 60 de ani de la consacrarea ca episcop şi 57 de ani de la moartea sa ca martir al credinţei.
În cadrul omiliei, aflăm de pe Ercis.ro, pr. Alois Fechet, vicar episcopal, a prezentat succint câteva dintre trăsăturile Episcopului Durcovici. După ce a amintit pe scurt viaţa Episcopului, începând cu naşterea sa în Austria, la Bad Deutsch-Altenburg, venirea în România şi încheind cu moartea de martir în închisoarea comunistă de la Sighetu Marmaţiei, părintele predicator a prezentat câteva aspecte ale vieţii de credinţă a acestui mare păstor. PS Durcovici, prin tot ceea ce a făcut, s-a prezentat ca un adevărat slujitor al lui Dumnezeu. Un om al rugăciunii, cu o pietate deosebită faţă de Sfânta Fecioară, căreia i-a consacrat Dieceza de Iaşi, el nu a pregetat să meargă până la capăt, murind ca martir. Pr. Fechet a amintit şi faptul că încă din 1952, în diferite localităţi din Germania şi Austria au avut loc întâlniri anuale, de omagiere, din partea celor care l-au cunoscut pe Episcopul Durcovici. De asemenea la Bad Deutsch-Altenburg, unde activează din 1989 un preot din Dieceza de Iaşi, se îndreaptă periodic în pelerinaj mulţi credincioşi care cinstesc memoria Episcopului Anton Durcovici.
La sfârşitul Liturghiei, toţi cei prezenţi au rostit rugăciunea pentru beatificarea Episcopului. În timpul rugăciunii Angelus, PS Gherghel a stropit cu apă sfinţită placa comemorativă, realizată în cinstea Episcopului Durcovici.




