Ierusalimul suntem noi toţi
06.01.2009, Vatican (Catholica) - Mii de credincioşi, romani şi pelerini, împreună cu participanţii la tradiţionalul cortegiu folcloric organizat de sărbătoarea Epifaniei, au luat parte marţi în Piaţa San Pietro la rugăciunea „Angelus” după ce au ascultat cuvântul de învăţătură al Sfântului Părinte şi apelurile presante pentru pace în Ţara Sfântă şi în Orientul Mijlociu, dar şi pentru apărarea, tutelarea şi promovarea copilăriei, adevărată bogăţie şi binecuvântare a lumii. Redăm în continuare alocuţiunea Pape Benedict al XVI-lea în traducerea redacţiei române a Radio Vatican.
Dragi fraţi şi surori,
Celebrăm astăzi solemnitatea Epifaniei, „Manifestarea” Domnului. Evanghelia ne spune cum Isus a venit în lume în mare umilinţă şi secret. Sfântul Matei relatează cu toate acestea episodul Magilor, care au ajuns din răsărit, călăuziţi de o stea, pentru a aduce omagiu regelui nou-născut al iudeilor. De fiecare dată când ascultăm această relatare suntem impresionaţi de contrastul clar dintre atitudinea magilor, pe de o parte, şi cea a lui Irod şi a iudeilor, pe de alta.
Evanghelia ne spune că, auzind cuvintele magilor, „regele Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el” (Matei 2,3). O reacţie care poate avea diferite înţelesuri: Irod este alarmat, deoarece vede în acela pe care magii îl caută un concurent pentru el şi pentru fiii săi. Capii şi locuitorii Ierusalimului, în schimb, par mai degrabă uimiţi, ca treziţi dintr-o anumită toropeală, şi având nevoie de timp pentru reflecţie. Isaia, în realitate, prevestise: „Un prunc s-a născut nouă, un fi ni s-a dat nouă; semnul puterii este pe umerii lui. Numele lui este: `Sfetnic minunat, Dumnezeu puternic, Părinte veşnic, Principe al păcii`” (Isaia 9,5).
Pentru ce oare Ierusalimul s-a tulburat? Se pare că evanghelistul vrea aproape să anticipeze ceea ce va fi apoi poziţia mai marilor preoţilor şi a sinedriului, dar şi în parte a poporului, faţă de Isus în timpul vieţii sale publice. În mod cert, iese în evidenţă faptul că cunoaşterea Scripturilor şi a profeţiilor mesianice nu îi face pe toţi să se deschidă Lui şi cuvântului Său. Ne vine în minte faptul că, în preajma pătimirii, Isus a plâns Ierusalimul pentru că nu a cunoscut timpul în care fusese vizitat (cf. Luca 19,44).
Atingem aici unul din punctele cruciale ale teologiei istoriei: drama iubirii fidele a lui Dumnezeu în persoana lui Isus, care „a venit la ai săi şi ai săi nu l-au primit” (Ioan 11,11). În lumina întregii Biblii, această atitudine de ostilitate, sau ambiguitate, sau superficialitate reprezintă pe cea a fiecărui om şi a „lumii” – în sens spiritual – când se închide în faţa misterului adevăratului Dumnezeu, care ne vine în întâmpinare în dezarmanta blândeţe a iubirii Sale. Isus, „regele iudeilor” (cf. Ioan 18,37), este Dumnezeul milostivirii şi al fidelităţii. El vrea să domnească în iubire şi în adevăr şi ne cere să ne convertim, să abandonăm faptele rele şi să parcurgem cu hotărâre calea binelui.
„Ierusalim”, deci, în acest sens suntem noi toţi! Să ne ajute Fecioara Maria, care l-a primit cu credinţă pe Isus, să nu ne închidem inima în faţa Evanghelie mântuirii. Să ne lăsăm mai degrabă cuceriţi şi transformaţi de El, „Emanuel”, Dumnezeu venit între noi pentru a ne dărui pacea sa şi iubirea sa.
Pe aceeaşi temă este şi videoştirea
