Mărturia unui supravieţuitor al lagărului de la Auschwitz
29.01.2009, Roma (Catholica) - „Trebuie să le transmitem mai departe pe copiii noştri lecţiile învăţate din capitolele cele mai întunecate ale istoriei noastre. Aceasta îi va ajuta să construiască o lume de convieţuire paşnică”, scrie secretarul general al Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon, pentru Ziua internaţională a comemorării victimelor Holocaustului. În ziua de 27 ianuarie 1945, trupele ruseşti au pătruns în lagărul de exterminare de la Auschwitz în Polonia, unde muriseră un milion şi jumătate de persoane, evrei, ţigani, homosexuali şi prizonieri de război.
Redacţia centrală a Radio Vatican a cules mărturia italianului Piero Terracina, astăzi în vârstă de 80 de ani, închis în lagărul de la Auschwitz la vârsta de doar 15 ani, fiind singurul supravieţuitor ale familiei sale. Povestea sa tragică începe cu marginalizarea îndurată la şcoală în urma promulgării legilor rasiale: „Începusem anul de învăţământ la şcoala publică pe care o frecventasem şi într-o dimineaţă când am intrat în clasă învăţătoarea mi-a spus că trebuie să ies deoarece eram evreu. Lucrul cel mai grav a fost că prietenii mei, colegii mei care erau toţi de faţă, au dispărut din circulaţie. Pentru mine a fost un şoc, într-adevăr un mare şoc. Fusesem educat la studiu, la muncă şi faptul de a mă vedea afară din şcoală mă făcea să mă simt disperat”.
„Pe 7 aprilie 1944 am fost arestat de SS-işti, în urma denunţării din partea unui fascist care a obţinut în schimb 5 mii de lire, cifra pe care o plăteau pentru fiecare evreu denunţat şi arestat pentru a fi trimis să moară. După cinci minute eram în închisoarea Regina Coeli din Roma; mi-au luat amprentele şi îmi amintesc că am ieşit din acel birou şi am izbucnit în plâns. Tatăl meu, adresându-se nouă copiilor, a spus: `Fiţi oameni, nu vă pierdeţi demnitatea niciodată`. Am fost transferaţi în lagărul din Fossoli, aproape de Carpi, şi aici a trebuit să văd moartea în faţă, deoarece într-o zi a intrat un SS-ist în lagăr şi a tras cu puşca în capul unui sărman care nu făcuse absolut nimic, decât că – a spus – nu l-a respectat întrucât nu-şi ridicase pălăria. Era 1 mai 1944 şi acel sărman se numea Pacifico Di Castro”.
Piero Terracina a fost transferat apoi la Auschwitz. „Acolo, fiecare zi era ziua pentru a muri. Dar fără îndoială perioada cea mai dificilă a fost cea a sosirii. SS-iştii purtau toţi câte un câine în lesă şi un baston în mână. Am fost despărţit de familia mea şi practic am rămas doar cu fraţii mei şi cu unchiul meu. Părinţii mei şi bunicul au fost trimişi imediat la moarte şi noi ştiam aceasta, deoarece după câteva ore eram la curent, ştiam ce era Auschwitz”. Referitor la faptul că în cele din urmă nu a împărtăşit aceeaşi soartă cu a rudelor sale, el a declarat: „Eu nu am luat locul nimănui şi nimeni nu a luat locul meu. A fost aşa. Sunt conştient de faptul că era atâta lume care ar fi meritat mult mai mult decât mine să trăiască. La Auschwitz, furtul era lucrul cel mai normal din lume: era o luptă pentru viaţă. A fura pâinea, când era posibil, era un lucru cu totul normal. Eu nu am făcut-o niciodată. Desigur, dacă aş fi făcut-o, astăzi aş simţi povara acestei culpe teribile şi nu ştiu dacă aş rezista, dar n-am făcut-o”.
