Continuă proiectul „Tinerii faţă în faţă cu viaţa!”
03.02.2009, Iaşi (Catholica) - Asociaţia „Familia şi Viaţa” din Roman continuă proiectul „Tinerii faţă în faţă cu viaţa!” şi în acest an şcolar, 2008-2009, aflăm de pe Ercis.ro. Până la această dată, personalul asociaţiei împreună cu voluntarii implicaţi au fost prezenţi la Şcoala de Arte şi Meserii din Adjudeni, Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” din Săbăoani, Şcoala de Arte şi Meserii „La Salle” din Pildeşti, Grupul Şcolar „Vasile Sav” şi Colegiul Tehnic „Petru Poni”, ambele din Roman. Urmează ca după vacanţă să ajungă şi în celelalte şcoli programate. Temele care sunt prezentate în acest an şcolar sunt: „Prietenie curată. De ce merită să aştepţi?” şi „Contracepţia şi avortul – acte împotriva vieţii. Bolile cu transmitere sexuală”.
„Ştim cu toţii că adolescenţa este o perioadă în care există o luptă permanentă între tăcerea exterioară şi curiozitatea internă pe tema sexualităţii, este o perioadă în care se dobândeşte maturitatea sexuală şi se stabileşte armonia dintre iubire şi sexualitate”, explică Iuliana Petruţ, motivând apoi proiectul: „A lăsa adolescenţii şi tinerii azi fără repere clare şi pozitive în domeniul trăirii sexualităţii este o lipsă de responsabilitate. Dacă acum nu sunt tinerii informaţi pozitiv de către cei care le sunt aproape părinţi, educatori, preoţi, oare ce informaţii receptează ei din societate, din mass-media? Violuri, incesturi, avorturi, `familii de probă`, mame minore? Sexul este banalizat, informaţiile sunt depersonalizate, noţiunea de libertate eronat prezentată, toate acestea într-un cadru lipsit de valori temeinice privitoare la viaţă, iubire şi familie.”
Şi continuă: „La valul de imoralitate, care ne copleşeşte câteodată, căutăm să ţinem piept cu `armele iubirii`, promovând pozitivul, promovând curăţia în relaţiile dintre tineri, aducând argumente valide în sprijinul castităţii, prezentând-o ca o forţă pozitivă ce protejează iubirea sinceră şi adevărată. Educaţia la castitate face parte integrantă din educaţia sexuală şi a pregătirii îndepărtate pentru o procreaţie responsabilă, pentru păstrarea castităţii în căsătorie.” La final semnatara materialului îşi exprimă speranţa că „prin temele prezentate tinerilor în cadrul acestui proiect vom da glas durerilor părinţilor care nu mai reuşesc să vorbească cu copii lor adolescenţi despre aceste probleme şi să îi încurajăm să nu abandoneze nepreţuita lor muncă educativă de formare a tinerilor pentru o viaţă curată”.


