LC: Ecumenismul aşa cum este trăit în Biserica Catolică (I)
03.02.2009, Cluj (Catholica) - Cel mai recent număr al revistei electronice Lumea Catholica include un amplu interviu cu Episcopul greco-catolic Florentin Crihălmeanu de Cluj-Gherla despre participarea sa din luna decembrie la lucrările Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştine, al cărui membru este. Într-una dintre întrebări, PS Florentin descrie viziunea Bisericii Catolice asupra ecumenismului. Redăm declaraţiile în întregime în continuare.
„Între ideile care au fost subliniate, mai cu seamă la început, în cadrul Raportului secretarului Consiliului Pontifical, voi aminti câteva: faptul că acest Consiliu a continuat cele 15 dialoguri la nivel internaţional pe care le are actualmente în funcţiune, dialoguri cu diferite alte confesiuni, Biserici sau mişcări ecleziastice. De asemenea, sunt şi două `conversaţii`, adică nu au aspectul unui dialog, ci sunt doar nişte întâlniri, începute cu Armata Salvării şi cu Carismaticii fără denominaţiune. Vorbind despre ecumenism din punct de vedere catolic, s-a amintit despre alocuţiunea Cardinalului Kasper, prezentată tuturor Cardinalilor, în Roma, la 24 noiembrie 2007, în care s-a arătat că `ecumenismul nu este o opţiune, ci este o obligaţie sfântă. Nu este un umanism care încearcă să se acomodeze la alţi creştini şi nu este nici un relativism ecleziologic, deci care tinde a spune că toate Bisericile sunt acelaşi lucru`.”
„Ecumenismul din partea noastră se bazează pe clara înţelegere, apoi pe ceea ce este Biserica Catolică, deşi bazându-se pe principiile comune de dialog stabilite cu fiecare dintre confesiuni. Dialogul este condus pe mai multe dimensiuni şi anume: dialogul vieţii, dialogul carităţii, dialogul adevărului. În cadrul dialogului carităţii se cuprinde şi ecumenismul spiritual şi comuniunea în rugăciune şi cult, aspectul spiritual constituind de fapt sufletul întregi mişcări ecumenice. Dialogul adevărului se bazează pe cercetarea teologică, pentru a încerca un consens sau o convergenţă asupra acelor aspecte care încă mai despart Bisericile creştine. După Conciliul Vatican II, dialogul în viaţă şi în caritate a căpătat o dimensiune nouă, în care catolicii şi alţi creştini se descoperă ca şi fraţi şi surori în Hristos, pe baza Sacramentului Botezului pe care l-am primit cu toţii, şi învaţă să aprecieze darurile pe care celelalte Biserici le au.”
„Aceste dialoguri sunt o redescoperire a dimensiunii fraterne şi un acord al drumului pe care împreună vrem să-l facem spre deplina comuniune. Suntem conştienţi că această comuniune nu constă într-o uniformitate exterioară, ci într-o participare profundă la viaţa treimică în Dumnezeu. Am descoperit importanţa unei comuniuni reale, chiar dacă această comuniune dintre noi este încă incompletă. Chiar şi în `Dialogul adevărului` sunt multe rezultate pozitive, dar este încă mult de lucru pentru a putea descoperi noi puncte de convergenţă în problemele existente.”
