LC: Fericitul Pius al IX-lea, un Papă al legendelor urbane
08.02.2009, SUA (Catholica) - Numărul pe luna ianuarie 2009 al revistei Lumea Catholica ne face mai bine cunoscută figura Papei Pius al IX-lea, prezentându-ne mai întâi contextul în care a fost el ales ca Papă. „În 1792, Giovanni Maria Mastai-Ferretti, cel care avea să devină Papa Pius al IX-lea, se năştea ca al nouălea copil al unui mic conte din Senigallia, regiune care făcea parte din statele papale. Se năştea într-o lume agitată. Chiar înainte de a împlini 21 de ani, francezii invadau statele papale, încarcerau doi Papi şi aproape că făceau din papalitate marioneta Franţei revoluţionare… La începutul secolului al XIX-lea, Biserica s-a convins de ceea ce istoria a arătat de-a lungul timpului: fără sprijinul statelor papale, Papa ar fi putut să devină o simplă marionetă a oricărui domnitor european care ar fi condus Roma, în orice timp. Acesta era punctul central al percepţiei de sine a Bisericii începând din 1814, fapt aflat în directă opoziţie faţă de mişcarea de unificare a Italiei ca stat naţional”.
„Când Papa Pius al IX-lea a fost ales, părea că este înţelegător cu noul naţionalism liberal. Noul Papă a ordonat imediat amnistierea prizonierilor şi a exilaţilor, mulţi dintre ei fiind foşti revoluţionari. A fost salutat ca un liberal şi Europa l-a proclamat erou. Percepţia eronată pe care oamenii o aveau în privinţa Papei Pius al IX-lea a creat imaginea unui Papă liberal timpuriu care va fi, însă, înlocuit de unul reacţionar, de îndată ce va fi pus faţă în faţă cu revoluţia din Roma. De fapt, din primele sale zile, Papa Pius al IX-lea nu a putut fi definit politic. Era moderat şi profund spiritual, dar, totuşi, un om simplu. Era, pe de-a-ntregul, un om al Bisericii. Deşi empatic cu mişcarea patriotică din Italia, preocuparea lui era ca, prin Biserică, să salveze suflete. A-i atribui Papei Pius al IX-lea o constantă şi puternică filosofie politică sau o agendă politică separate de Biserică ar însemna a nu-l înţelege.”
În anul 1848, când revoluţiile făceau ravagii în Europa, „Papa Pius al IX-lea s-a zbătut să menţină integritatea – şi neutralitatea – statelor papale în faţa armatei austriece, concomitent cu eforturile sale de a menţine pacea în rândul civililor din sânul acestora. Roma însăşi era tulburată de violenţe şi de o posibilă revoluţie. În faţa reşedinţei papale, Palatul Quirinal, mulţimea cerea un nou guvern, iar un monsenior care stătea alături de Papa a fost ucis de un foc de armă. Când un guvern revoluţionar a fost impus Papei, acesta a decis să fugă din Roma şi a plecat la Gaeta, sub protecţia regelui Ferdinand de Napoli. Rebeliunea din Roma a luat amploare şi, chiar dacă noul guvern a încercat să controleze mulţimile, preoţii au fost ucişi, iar bisericile profanate. Cinci Episcopi au fost arestaţi, iar proprietăţile Bisericii au fost confiscate de către guvern.” Reîntorcându-se mai târziu în Roma, Papa a abandonat Palatul Quirinal pentru Vatican, „o mutare simbolică de la palatul autorităţii sale temporare la acela al autorităţii sale spirituale”.
„Nesfârşitele bătălii pe care Papa Pius al IX-lea le-a purtat de-a lungul întregului său pontificat cu noua Europă au afectat dramatic modul în care acesta va fi perceput de istorie. Apărarea statelor papale a întors Europa `gânditoare` împotriva sa. O mare parte din ceea ce oamenii ştiu despre pontificatul său este de-a pururi afectată de propaganda neîncetată a vechilor săi duşmani politici. Totuşi, când Papa Pius al IX-lea a murit, în 1878, s-ar putea spune că în conştiinţa colectivă – mai ales în rândul populaţiei catolice a lumii – el era un sfânt. În cele trei decenii în care a fost Papă, pentru catolicii din lumea întreagă Pius al IX-lea a fost un lider spiritual demn de urmat.”
