Mărturisirea sacramentală ne însănătoşeşte
15.02.2009, Vatican (Catholica) - „Păcatele pe care le comitem ne îndepărtează de Dumnezeu, şi, dacă nu sunt mărturisite cu umilinţă, încrezându-ne în milostivirea divină, ajung până la a produce moartea sufletului”. Papa Benedict al XVI-lea a amintit aceasta la întâlnirea duminicală cu cei câteva zeci de mii de credincioşi reuniţi la amiază în Piaţa Sfântul Petru pentru rugăciunea Angelus. Vă oferim alocuţiunea Papei după traducerea redacţiei române a Radio Vatican.
Dragi fraţi şi surori,
În aceste duminici, sfântul evanghelist Marcu ne-a oferit spre reflecţie o serie de diferite vindecări miraculoase. Astăzi ne prezintă una foarte deosebită, cea a unui lepros (cf Marcu 1,40-45), care s-a apropiat de Isus şi, în genunchi, l-a rugat: „Dacă vrei, poţi să mă cureţi”. El, făcându-i-se milă, şi-a întins mâna, l-a atins şi i-a zis: „Vreau, curăţă-te!” Imediat s-a petrecut vindecarea omului căruia Isus i-a cerut să nu dezvăluie faptul şi să se prezinte la preoţi pentru a oferi jertfa prescrisă de legea mozaică. În schimb, acel lepros însănătoşit nu a reuşit să tacă şi din contră a povestit tuturor ceea ce i se întâmplase, încât – spune evanghelistul – şi mai numeroşi bolnavii alergau la Isus din orice parte, până la a-l constrânge să rămână afară din oraş pentru a nu fi asaltat de lume.
Isus i-a zis leprosului: „Curăţă-te!” Potrivit vechii legi ebraice (cf Levitic 13-14), lepra era considerată nu numai o boală, ci şi cea mai gravă formă de „impuritate” pentru cult. Revenea preoţilor să o diagnosticheze şi să-l declare necurat pe bolnav, care trebuia să fie îndepărtat de comunitate şi să stea în afara aşezării omeneşti, până la eventuala şi bine constatata vindecare. De aceea lepra constituia un fel de moarte religioasă şi civilă, iar vindecarea ei un fel de înviere. În lepră e posibil a întrevedea un simbol al păcatului, care este adevărata impuritate a inimii, capabilă să ne îndepărteze de Dumnezeu. De fapt nu boala fizică a leprei, cum prevedeau vechile norme, ne separă de Dumnezeu, ci culpa, răul spiritual şi moral.
De aceea Psalmistul exclamă: „Fericit este omul căruia i s-a iertat păcatul, căruia i s-a acoperit fărădelegea!” şi apoi adresându-se lui Dumnezeu: „Eu ţi-am mărturisit păcatul meu, nu ţi-am ascuns fărădelegea. Am zis: `Voi mărturisi Domnului fărădelegile mele!` Şi tu mi-ai luat povara vinovăţiei mele” (Psalm 31/32,1.5). Păcatele pe care le comitem ne îndepărtează de Dumnezeu, şi, dacă nu sunt mărturisite cu umilinţă încrezându-ne în milostivirea divină, ajung până la a produce moartea sufletului. Acest miracol capătă deci o puternică valoare simbolică. Isus, cum profeţise Isaia, este Slujitorul Domnului care „a luat asupra sa suferinţele noastre şi s-a împovărat cu durerile noastre” (Isaia 53,4). În patima Sa, va deveni ca un lepros, făcut necurat de păcatele noastre, separat de Dumnezeu: toate acestea le va face din iubire, în scopul de a ne obţine reconcilierea, iertarea şi mântuirea.
În Sacramentul Pocăinţei, Cristos răstignit şi înviat, prin intermediul slujitorilor Săi, ne curăţă cu milostivirea Sa infinită, ne restabileşte în comuniunea cu Tatăl ceresc şi cu fraţii, ne dă în dar iubirea, bucuria şi pacea Sa. Dragi fraţi şi surori, să o invocăm pe Fecioara Maria, pe care Dumnezeu a ferit-o de orice pată de păcat, pentru ca să ne ajute să evităm păcatul şi să recurgem frecvent la Sacramentul Mărturisirii, Sacramentul Iertării, care astăzi trebuie redescoperit şi mai mult încă în valoarea şi importanţa sa pentru viaţa noastră creştină.
Pe aceeaşi temă este şi videoştirea
