Călătoria Pontifului în Israel considerată „curajoasă”
16.02.2009, Vatican (Catholica) - Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, pr. iezuit Federico Lombardi, a numit hotărârea Papei Benedict al XVI-lea de a merge la Ierusalim „o decizie curajoasă”. Directorul Biroului de Presă al Vaticanului a analizat această decizie a Papei în recentul episod al programului „Octava Dies” al televiziunii Vaticanului. Potrivit unor surse din Roma şi Ierusalim, Pontiful va merge în Iordan, Israel şi în teritoriile palestiniene în a doua săptămână a lunii mai. Papa Benedict al XVI-lea a anunţat personal în data de 12 februarie că se pregăteşte pentru această călătorie, în cadrul unei audienţe cu Conferinţa Preşedinţilor Organizaţiilor Evreieşti Americane.
„Este o veste bună”, a spus pr. Lombardi. „Dorinţa tuturor evreilor şi creştinilor este să meargă la Ierusalim. Străvechii israeliteni mergeau în acest oraş cântând, Isus a mers la Ierusalim hotărât să împlinească pe deplin voinţa Tatălui”. El a explicat că vizitând Ţara Sfântă, pelerinii vizitează „cele mai sfinte locuri, locurile întâlnirii dintre Dumnezeu şi oameni care au marcat istoria mântuirii noastre”. „Şi Papa are această dorinţă”, a spus pr. Lombardi. „Deşi a mai fost acolo, simte importanţa faptului de a se întoarce ca şi cap al unei comunităţi de credincioşi, care pot merge în pelerinaj în uniune spirituală cu el şi prin el în locurile care sunt la rădăcina credinţei lor”.
„Nu întâmplător Papa Paul al VI-lea a început seria de călătorii internaţionale ale Papilor în Ţara Sfântă şi Papa Ioan Paul al II-lea i-a mers pe urme, oferind semne de neuitat de reconciliere şi speranţă pentru pace”, a spus el. „Acum este rândul Papei Benedict al XVI-lea. Este o decizie curajoasă a lui”. Pr. Lombardi a explicat că în prezent „există o situaţie politică nesigură, numeroase diviziuni interne între diferitele tabere. Există tensiunile continue din regiune din care izbucnesc conflicte şi mai recent scena războiului care a devastat Fâşia Gaza şi a rănit profund oamenii de acolo”.
„Umbrele sau neîncredere se întorc adesea pentru a întuneca dialogul dintre lumea iudaică şi Biserica Catolică. Dar este necesar să mergem cu toate acestea înainte”, a adăugat purtătorul de cuvânt. „Într-adevăr, poate pentru toate aceste motive este important să mergem înainte. Să ne rugăm în locurile cele mai importante în confruntarea dintre ură şi iubire: acolo unde reconcilierea pare imposibilă dintr-un punct de vedere uman. Să ne amintim că numele şi vocaţia Ierusalimului este de a fi `oraşul păcii`, al întâlnirii între popoare în numele unui Dumnezeu al mântuirii, păcii şi iubirii pentru toţi”.
