Ortodocşii ruşi preiau o biserică în Bari
03.03.2009, Vatican (Catholica) - Predarea unei biserici italiene Patriarhiei Ortodoxe Ruse trezeşte „nostalgia pentru unitate”, a afirmat Papa Benedict al XVI-lea într-un mesaj transmis pentru ceremonia de duminică. În cadrul acestei ceremonii, preşedintele Giorgio Napolitano i-a oferit cheile bisericii Sf. Nicolae din Bari, Italia, preşedintelui Federaţiei Ruse, Dmitriy Medvedev. La rândul său, Medvedev urmează să predea cheile Patriarhului Kiril de Moscova. Iniţial ceremonia ar fi trebuit să aibă loc la 6 decembrie 2008, în sărbătoarea Sf. Nicolae, dar a fost amânată datorită morţii Patriarhului Alexei al II-lea.
Cardinalul Salvatore De Giorgi, Arhiepiscop emerit de Palermo, Italia, l-a reprezentat pe Sfântul Părinte citind mesajul acestuia. În mesaj se aminteşte iubirea necontenită pe care poporul rus o are pentru „acest mare sfânt”. Pontiful aminteşte că biserica din Bari a fost construită la începutul secolului trecut pentru a-i primi pe pelerinii ortodocşi ruşi aflaţi în drum spre Ţara Sfântă. „Cum am putea să nu recunoaştem că această frumoasă biserică trezeşte în noi nostalgia pentru unitatea deplină şi păstrează viu în noi angajamentul de a lucra pentru unitatea tuturor discipolilor lui Cristos?” Apoi Pontiful a subliniat „sensibilitatea ecumenică” a oamenilor din Bari şi împrejurimi, o sensibilitate care îi caracterizează. La final Episcopul Romei îşi exprimă dorinţa ca această regiune să continue „să îşi aducă preţioasa contribuţie pe calea spre comuniunea deplină dintre creştini”.
Patriarhul ortodox rus Kiril a trimis de asemenea un mesaj pentru ceremonie, citit de Episcopul Marcu, preşedinte interimar al departamentului pentru relaţiile externe al Patriarhiei Moscovei. Această funcţie a fost deţinută de actualul Patriarh până la alegerea în fruntea Bisericii Ortodoxe Ruse. Liderul de la Moscova şi-a exprimat recunoştinţa „faţă de Dieceza catolică de Bari şi faţă de dominicanii care îngrijesc astăzi relicvele Sfântului, pentru constanta ospitalitate oferită pelerinilor noştri”. A mulţumit de asemenea autorităţilor ruse şi italiene care au mediat preluarea în posesie a bisericii. La rândul său, preşedintele italian a vorbit despre cheile bisericii ca despre „un simbol al prieteniei dintre ţările şi popoarele noastre, al dialogului dintre Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă, al angajamentului întăririi culturii păcii”.
