Cardinalul Arinze anticipă temele exerciţiilor spirituale (I)
02.03.2009, Roma (Catholica) - „Preotul îl întâlneşte pe Isus şi-l urmează”: aceasta este tema exerciţiilor spirituale pentru Papa şi Curia Romană pe care Cardinalul Francis Arinze, prefect emerit al Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor, le ţine în capela „Redemptoris Mater” între 1 şi 7 martie 2009. Nicola Gori l-a intervievat pe prelat pentru L`Osservatore Romano, interviul apărând în traducerea pr. Mihai Pătraşcu pe situl Diecezei de Iaşi. Îl preluăm în două părţi.
– De ce aţi ales această temă pentru exerciţiile spirituale ale papei?
– M-am gândit că în întâlnirea şi urmarea lui Isus putem vedea sinteza întregului creştinism. Pe de o parte este Isus care ne cheamă. Pe de alta suntem noi cu răspunsul nostru: îl întâlnim, îl urmăm şi acest lucru devine un program pentru toată viaţa. Aşa s-a întâmplat pentru primii apostoli: Isus i-a văzut şi le-a spus să-l urmeze. În urmare sunt cuprinse ascultarea, învăţătura sa, minunile, rugăciunea. Putem spune că apostolii au făcut trei ani de seminar mare şi rectorul era Fiul lui Dumnezeu.
– Însă chemarea lui Isus nu e valabilă numai pentru preoţi.
– Desigur. Şi reflecţiile pe care le voi oferi Papei nu sunt exclusiv sacerdotale, ci sunt valabile pentru toţi, deoarece creştinismul este întâlnirea fiecărui om cu Isus. Fiecare poate să şi le aplice personal, în funcţie de propria vocaţie şi misiune. Şi fiecare poate să dea un răspuns diferit. Printre discipoli au fost unii care au lăsat imediat mrejele şi au început să-l urmeze. Dar au fost şi alţii care au rămas alipiţi de lucrurile materiale, au cerut timp, au voit mai întâi să se întoarcă la cei dragi pentru a-şi lua rămas bun.
– De atunci au trecut două mii de ani. Omul de astăzi mai poate să-l întâlnească pe Isus?
– Dacă vrea, poate să-l întâlnească. Cu condiţia să reuşească să depăşească două mari obstacole. Primul este superficialitatea, neatenţia. Şi al doilea este frica. Ponţiu Pilat reprezintă paradigma celor cărora le este frică să întâlnească adevărul. Isus îi vorbeşte, dar lui îi este frică. Îi spune: „Eu vin ca să dau mărturie pentru adevăr”. Şi Pilat întreabă: „Ce este adevărul?”. Însă întrebarea lui nu este aceea a unui filozof care aşteaptă răspunsul. De fapt, pleacă fără să asculte, fără să aştepte. Fără să-şi dea seama că adevărul se află chiar în faţa lui. Şi astăzi atâtea persoane lipsesc la întâlnirea cu adevărul, pentru că le este frică de ceea ce Isus reprezintă şi de mesajul său. Nu-şi dau seama că credinţa nu este o încurcătură pentru existenţă, ci o promisiune de viaţă şi de adevăr care merge dincolo de contingent.
– Care sunt locurile în care poate avea loc această întâlnire?
– Unul din locurile fundamentale – nu fizic, ci spiritual – este rugăciunea. Rugăciunea înseamnă a-i lăsa loc lui Dumnezeu. Înseamnă a face tăcere nu numai în exterior, ci mai ales în interior. Înseamnă a asculta. În meditaţiile pe care le voi propune Papei vor vorbi îndeosebi despre aceasta, amintind de orele lungi de rugăciune pe care Isus le petrecea singur şi subliniind că înşişi discipolii i-au cerut: „Doamne, învaţă-ne să ne rugăm”. Un alt loc de întâlnire este Scriptura: Isus este Cuvântul lui Dumnezeu care devine om. Scriptura este cuvântul lui Dumnezeu scris. Atunci când citim Biblia şi atunci când o proclamăm în timpul liturgiei, Dumnezeu e cel care vorbeşte. Evanghelia nu este o carte prăfuită din trecut. Este glasul lui Dumnezeu astăzi.
Un al treilea loc este Biserica, trupul mistic al lui Cristos. El însuşi i-a ales primii pilaştri, a dat garanţia că este mereu cu ea şi l-a promis pe Duhul Sfânt. În meditaţii voi sublinia tocmai această dimensiune: Biserica este trupul lui Cristos care îi este cap. Şi ca atare se găseşte în liturgie, unde îl întâlneşte în mod real şi substanţial pe Isus prin împărtăşania euharistică. Şi se recunoaşte în iubire, mai ales faţă de cei bolnavi, cei bătrâni, cei refugiaţi, cei săraci. Isus poate să ne vorbească în toate aceste situaţii. Paul al VI-lea a spus că Biserica priveşte la chipul fiecărei persoane care suferă şi-l vede pe Isus. Nu aşteptăm ca Isus să ne apară, pentru că l-am văzut deja aproape.
