Postul este un timp pentru a ne lepăda masca
02.03.2009, Roma (Catholica) - Postul Mare este un timp potrivit pentru a ne redescoperi, un timp al trăirii „fără mască”, susţine purtătorul de cuvânt al Vaticanului. Pr. iezuit Federico Lombardi, director al Biroului de Presă al Sfântului Scaun, a făcut această propunere în timpul recentei ediţii „Octava Dies” a Televiziunii Vaticanului. El a vorbit despre o reflecţie a Papei Benedict al XVI-lea din cadrul întâlnirii sale cu clerul din Roma de săptămâna trecută. În acea ocazie, Papa a analizat rolul special pe care îl are un păstor de suflete, deoarece oamenii vin la el „fără mască”, în adevărul lor, fără a se ascunde în spatele rolului pe care îl au în societate.
„[Sfântul Părinte] a insistat asupra faptului că credinţa poate fi proclamată eficient oamenilor dacă trece prin experienţa trăită a celui care o proclamă, şi dacă este proclamată în simplitatea ei esenţială, fără a fi îngreunată prea mult de consideraţii erudite”, a explicat pr. Lombardi. „Postul trebuie să fie trăit în acest spirit”, a subliniat el. „Este un timp pentru a ne prezenta în faţa lui Dumnezeu fără mască, pentru a încerca să punem relaţia noastră cu El înapoi în centrul vieţilor noastre şi să simplificăm interesele şi cuvintele noastre, întorcându-le la ceea ce este cu adevărat important”. Purtătorul de cuvânt a amintit că în Miercurea Cenuşii, Pontiful a spus că „Isus este în adâncul inimii noastre. Relaţia cu El este prezentă şi rămâne prezentă chiar dacă vorbim sau acţionăm conform obligaţilor noastre profesionale. … Această relaţie devine uneori rugăciune explicită”.
În Mesajul său pentru Post, a adăugat pr. Lombardi, Episcopul Romei a reamintit valoarea postului, invitând credincioşii să găsească forme potrivite pentru el în viaţa zilnică, ca un exerciţiu de a ne elibera de ataşamentul faţă de sine pentru a ne deschide faţă de iubirea lui Dumnezeu şi faţă de caritatea în solidaritate cu ceilalţi. „Astfel”, a concluzionat pr. Lombardi, „acesta este un timp pentru a redescoperi locul cuvenit pentru Dumnezeu şi atenţia faţă de ceilalţi cu ajutorul unor gesturi zilnice simple şi concrete: rugăciunea, postul, pomana. Este un timp şi pentru a ne redescoperi pe noi înşine şi adevărul nostru, fără măşti. Să nu pierdem aceste ocazii!”
