Consacrarea noului Episcop latin de Oradea
09.03.2009, Oradea (Catholica) - Sâmbătă, 7 martie, a avut loc consacrarea noului Episcop romano-catolice de Oradea, Bocskei Laszlo, numit în această funcţie de Papa Benedict al XVI-lea în decembrie anul trecut, după ce a slujit mai mulţi ani ca vicar general în Dieceza de Timişoara. Noul Episcop îl înlocuieşte pe PS Tempfli Jozsef, care s-a retras din motiv de vârstă, după ce a condus Dieceza latină orădeană din 1990.
Festivitatea înscăunării noului ierarh, desfăşurată în Catedrala Romano-Catolică, a fost una deosebit de fastuoasă, durând peste patru ore şi desfăşurându-se în prezenţa reprezentantului Nunţiului Apostolic de la Bucureşti, a miniştrilor Culturii şi Cultelor, Theodor Paleologu, respectiv Dezvoltării Regionale, Vasile Blaga, precum şi a nu mai puţin de 32 de Episcopi romano-catolici, ortodocşi, greco-catolici şi reformaţi, din România, Ungaria, Austria, Ucraina şi Serbia, citim în ziarul Bihoreanul. Noul Episcop, PS Bocskei Laszlo, are 42 de ani, iar la momentul numirii sale a fost cel mai tânăr Episcop diecezan romano-catolic din lume, fiind „detronat” în februarie anul acesta de un Episcop din Nigeria. Bocskei Laszlo este cel de-al 19-lea Episcop romano-catolic al Oradiei, şi al doilea de după Marea Unire din 1918, precum şi al şaselea furnizat de Dieceza Timişoarei. Născut în comuna timişană Gătaia, unde a şi absolvit Liceul, Bocskei a urmat cursurile Institutului Teologic Romano-Catolic de la Alba Iulia, fiind hirotonit preot în anul 1990. Până în anul 1991 a slujit ca preot capelan la parohia Timişoara Elisabetin, după care a servit ca secretar la Episcopului Timişoarei, Mons. Sebastian Krauter, căruia i-a devenit vicar general în anul 1999. Deviza noului Episcop orădean, înscrisă ca atare pe blazonul episcopal, este „Fidem Confortam”, adică „Întărirea Credinţei”.
Dieceza romano-catolică a Oradiei are în subordine 81 de preoţi şi în păstorire 120.000 de credincioşi, grupaţi în 60 de parohii. Majoritatea sunt răspândite în Bihor şi Sălaj, dar cinci se află pe teritoriul judeţului Satu Mare, în jurul oraşului Carei, iar una, din localitatea Beliu, este în judeţul Arad. Episcopia romano-catolică din Oradea a fost înfiinţată în anul 1092, de către regele maghiar Ladislau. Din anul 1918 nu a mai avut Episcop, ierarhii numiţi de la Budapesta nefiind recunoscuţi de suveranii României Mari, Ferdinand, Carol şi Mihai. După al doilea război mondial, când statul român a rupt relaţiile cu Vaticanul, Dieceza a fost retrogradată la rangul de protopopiat, fiind condusă de un ordinarius, care administra parohiile din subordine, fără să poată hirotoni preoţi. Rangul de Episcopie a fost recunoscut din nou în 1990, când statul român a recunoscut numirea ca Episcop a lui Tempfli Joszef, un preot care în tinereţe fusese profesor de limba rusă. Ziarul Bihoreanu include şi o galerie foto (66 de fotografii). Similar şi BRU.ro.

Ad Multos Annos Vivat E. S. Ladislaus Bocskei, Episcopus Magnovaradiensis !
–
Ar fi de dorit revizuirea articolului, intrucat in ziarul „Bihoreanul„ apar anumite inexactitati:
– E. S. , Domnul Episcop Ladislaus Bocskei, are 43 de ani;
– E. S. Ladislaus Bocskei este al 82-lea Episcop de Oradea, nu al 19-lea;
– Excelenta Sa este al IV-lea episcop de dupa anul 1918, al II-lea de dupa anul 1989;
– in anul 1999, Msgr. Bocskei a devenit Vicar General al E. S. Domnului Episcop Martin Roos, E. S. Sebastian Kraeuter retragandu-se in acelasi an;
– Deviza de pe stema episcopala a E. S. Ladislaus Bocskei este „Fidem conforta„, nu „Fidem confortam„;
– si dupa anul 1918 Dieceza de Oradea a avut episcopi diecezani (Nicolaus, conte Szecheyi si Stephanus Fiedler);
– probabil nu cunoasterea limbii ruse a fost motivul principal al numirii, in 1990, a E. S. Jozsef Tempfly ca si Episcop de Oradea.