Nunţiul Apostolic despre prima sa vizită la Cluj (I)
09.03.2009, Cluj (Catholica) - Pe situl BRU.ro a apărut publicat astăzi un amplu interviu acordat de Excelenţa Sa Mons. Francisco Javier Lozano Sebastian, Nunţiu Apostolic în România şi Republica Moldova, biroului de presă al Eparhiei de Cluj-Gherla, cu ocazia vizitei acestuia între 20 şi 22 februarie la Cluj-Napoca. Preluăm în continuare interviul, serializat. Astăzi prima parte.
– Care a fost experienţa Excelenţei Voastre după această primă vizită la Cluj?
– Vizita mea la Cluj s-a datorat unui fapt pe care cu toţii îl cunoaştem şi anume acordarea titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, Eminenţei Sale Zenon Card. Grocholewski, Prefectul Congregaţiei pentru Educaţia Catolică. Cu toate acestea, după cum i-am mărturisit şi Excelenţei Sale, Mons. Florentin, acordarea acestui titlu academic a fost şi un bun pretext, pentru că interesul meu principal a fost acela de a vizita Biserica din Cluj, cu alte cuvinte Eparhia de Cluj-Gherla.
– Ca urmare a contactului cu Universitatea din Cluj şi cunoscând tradiţia acestei Universităţi, care sunt lucrurile ce v-au impresionat cel mai mult?
– Cu multă bucurie, am putut constata că oraşul Cluj este un oraş de cultură. Este un fapt acceptat de toată lumea: Clujul este un centru important pentru cultura din România până acolo încât poate fi numit capitala culturală a Transilvaniei şi aş zice chiar a României.
Mediul universitar din Cluj este deschis la dialog precum şi la curentele gândirii moderne, ceea ce reprezintă un motiv de bucurie. Din discuţiile pe care le-am avut cu unele persoane, rezultă că mediul universitar clujean este în mod constant interesat de unii factori foarte importanţi, şi anume de valorile civilizaţiei creştine. De aceea, pentru a cita exemplul cel mai la îndemână, am constatat cu bucurie, vorbind cu dl. Rector al Universităţii din Cluj, Andrei Marga, că el este unul dintre cercetătorii care de mult timp studiază opera teologico-filozofică a Cardinalului Ratzinger şi unul dintre cei care colaborează activ cu Congregaţia pentru Educaţia Catolică. De asemenea, dl. Rector participă la Congresele organizate de această Congregaţie şi întreţine raporturi şi contacte permanente cu ierarhia catolică.
– Ce ne puteţi spune despre Eparhia de Cluj-Gherla după acest prim contact, ce impresii v-a lăsat, ţinând cont că aţi fost Nunţiu şi în Croaţia, o ţară catolică, precum şi de faptul că ani la rând aţi trăit ca un misionar în diferite ţări din Africa?
– După cum am spus deja, aceasta a fost prima mea vizită la Cluj. Cu toate acestea, trebuie să spun că după trei zile petrecute la Cluj am putut constata ceea ce, de fapt, deja ştiam. Dar nu este acelaşi lucru să ştii ceva din cărţi, din rapoarte sau din cele ce-ţi spun ceilalţi confraţi Episcopi, preoţi sau prieteni, ca atunci când experimentezi ceva, văzând realitatea de la faţa locului. De aceea, acest lucru a fost pentru mine un motiv de îmbogăţire spirituală.
Îi mulţumesc Excelenţei Sale Florentin că mi-a oferit ocazia de a vedea ce înseamnă să mori moarte de martir ca Biserică Greco-Catolică în anul 1948, să reînvii, dar cu corpul încă rănit, distrus de suferinţă, în anul 1989, şi să constat că în anul 1989, preoţii şi Episcopii greco-catolici au fost nevoiţi să reînceapă de la zero.
