Ziua Internaţională a Femeii amintită de Papa
09.03.2009, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea cheamă la o înnoire a angajamentului de respectare a demnităţii şi vocaţiei tuturor femeilor de pretutindeni. Afirmaţia a fost făcută de Sfântul Părinte ieri, cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii, în discursul de după rugăciunea Angelus de la miezul zilei din Piaţa San Pietro.
„Ziua de azi – 8 martie – ne invită să reflectăm asupra condiţiei femeii şi să reînnoim angajamentul, ca întotdeauna şi pretutindeni, fiecare femeie să poată trăi şi manifesta în plinătate propriile capacităţi, beneficiind deplin respect pentru demnitatea ei. În acest sens s-au exprimat Conciliul Vatican II şi magisteriul pontifical, în special Scrisoarea apostolică Mulieris dignitatem a servitorului lui Dumnezeu Papa Ioan Paul al II-lea (15 august 1988). Mai mult decât documentele însele, valorează însă mărturiile Sfinţilor. Epoca noastră a avut-o pe cea a Maicii Tereza din Calcutta: fiică umilă a Albaniei, devenită, prin harul lui Dumnezeu, exemplul pentru toată lumea în exerciţiul carităţii şi în serviciul promovării umane. Câte alte femei lucrează în fiecare zi, în ascuns, pentru binele umanităţii şi pentru Împărăţia lui Dumnezeu! Asigur azi rugăciunea mea pentru toate femeile, pentru ca să fie din ce în ce mai respectate în demnitatea lor şi valorizate în capacităţile lor pozitive.”
Apoi Papa a făcut un apel la rugăciune pentru vizitele pe care le va face în curând. „Dragi fraţi şi surori, în climatul de rugăciune mai intensă care marchează Postul Mare, încredinţez pomenirii voastre cele două călătorii apostolice pe care, cu voia lui Dumnezeu, la voi efectua curând. Săptămâna viitoare, între 17 şi 23 martie, mă voi duce în Africa, mai întâi în Camerun şi apoi în Angola, pentru a manifesta apropierea concretă a mea şi a Bisericii faţă de creştinii şi populaţiile acelui continent care îmi este deosebit de drag. Apoi, între 8 şi 15 mai voi face un pelerinaj în Ţara Sfântă pentru a cere de la Domnul, vizitând locurile sfinţite de trecerea sa pământească, preţiosul dar al unităţii şi păcii pentru Orientul Mijlociu şi pentru întreaga umanitate. Încă de acum, contez pe sprijinul spiritual al vostru al tuturor, pentru ca Dumnezeu să mă însoţească şi să copleşească cu harurile sale pe toţi cei pe care îi voi întâlni în drumul meu.”

Pe aceeaşi temă este şi videoştirea