Pr. Robert Taft SJ: Dipticele
12.03.2009, Cluj (Catholica) - La Editura Renaşterea din Cluj a apărut în traducere volumul IV, Dipticele, din „O Istorie a Liturghiei Sfântului Ioan Gură de Aur” a celebrului profesor iezuit Robert F. Taft, de la Institutul Pontifical Oriental din Roma. Părintele profesor Robert Taft este, la ora actuală, cel mai mare specialist în istoria Liturghiei bizantine, despre care a scris numeroase articole şi cărţi. Prefaţa este semnată de pr. prof. Edward G. Farrugia, S.J., decanul Facultăţii de Teologie la Institutul Pontifical Oriental şi este urmată de o listă completă a publicaţiilor autorului.
Volumul face parte din exhaustiva monografie a Părintelui Robert Taft, privind Liturghia cea mai frecvent celebrată în Bisericile de rit bizantin, lucrare planificată a apărea în şase volume, care analizează Liturghia din perspectivă istorică, liturgică-comparată şi teologică. Volumul IV ne prezintă un element al Liturghiei adesea trecut cu vederea astăzi: dipticele, şi ne poartă în universul fascinant al Liturghiilor Orientale pentru a descoperi originea, amplificarea şi declinul acestei părţi a Liturghiei. În plus, oferă o serie de texte liturgice inedite. În continuare câteva cuvinte chiar ale autorului cărţii despre diptice:
„Unii autori folosesc termenul de `diptice` destul de lax (şi impropriu), pentru aproape orice listă de nume pomenite în cult, însă este un termen tehnic ce indică numele şi categoriile de persoane proclamate de către diacon, fie înainte de anafora fie în timpul ei, în cadrul Liturghiilor Euharistice Răsăritene. Totuşi, a cunoaşte denumire nu înseamnă a şti ce denumeşte ea, şi există o serioasă confuzie cu privire la ceea ce au fost dipticele, provenienţa lor şi deosebirile dintre ele şi celelalte tipuri de rugăciuni de mijlocire pentru vii şi morţi.”
„Studiul Liturghiei este un studiu al rugăciunii; şi nu doar în privinţa cui ne rugăm ci şi pentru cine ne rugăm. Dipticele reprezintă una dintre modalităţile tradiţionale în care Bisericile, în liturghiile lor, s-au rugat pentru personajele principale aflate în strânsă legătură – la bine şi la rău – cu destinele lor. Însă a te ruga pentru cineva implică şi a afirma de partea cui eşti. Astfel, dipticele liturgice erau un factor important atât în relaţiile politico-eclesiale dintre Răsărit şi Apus, cât şi între Patriarhiile Ortodoxe din Imperiul de Răsărit (ulterior Bizantin), începând din secolul al IV-lea şi până la căderea Bizanţului.”
